Volei Municipal Zalău începe lupta pentru marea finală

Formaţia pregătită de Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae va susţine vineridupă-amiază şi sâmbătă seara primele două dueluri din cadrul semifinalei cu SCM Universitatea Craiova, ambele pe terenul formaţiei oltene

Volei Municipal Zalău a ratat primul obiectiv propus în acest sezon, câştigarea Cupei României, după ce a avut ghinionul de a întâlni în faza semifinală campioana en-titre, CVM Tomis Constanţa, în faţa căreia a cedat cu 1 – 3. Conducerea clubului speră, însă, ca echipa zălăuană să-şi respecte blazonul şi să acceadă în finala campionatului Diviziei A1. Zalăul se va duela în semifinalele campionatului, la fel ca anul trecut, cu SCM Universitatea Craiova, echipă în faţa căreia a ratat calificarea în finală. „Faptul că nu am jucat finala Cupei României nu este o tragedie, mai ales că am întâlnit în semifinale Tomis Constanţa. Obiectivul nostru este să trecem de Craiova şi să jucăm finala în campionat”, ne-a declarat preşedintele Stelian Potroviţă.
Antrenorul formaţiei zălăuane, Aurel Vlaicu, speră ca jucătorii săi să obţină cel puţin o victorie în cele două partide de la finalul acestei săptămâni şi să ia o opţiune importantă în lupta pentru calificarea în finală. „Aştept ca echipa să facă jocuri bune la Craiova şi să obţinem cel puţin o victorie, pentru a lua o opţiune importantă în privinţa calificări”, a delcarat tehnicianul Zalăului.
În sezonul trecut, Craiova a obţinut calificarea în finală după numai trei dueluri, primele două fiind câştigate la Craiova, iar al treilea, la Zalău.
Libero-ul echipei zălăuane, Adrian Feher, consideră că Volei Municipal este pregătită să acceadă în marea finală. „Sunt meciuri foarte importante, care-ţi oferă posibilitatea să lupţi pentru titlul naţional. Vor fi două meciuri echilibrate, iar noi mergem la Craiova să facem două jocuri bune şi să ne întoarcem cu cel puţin o victorie, pentru a obţine calificarea în finală pe teren propriu. Suntem pregătiţi pentru această semifinală şi sper să ieşim victorioşi din duelul cu echipa din Craiova”, a precizat Feher.
Antrenorul oltenilor, Dănuţ Pascu, consideră că şansele la calificarea în finală sunt egale. „Şansele la calificarea în finală sunt egale. ambele echipe sunt valoroase şi au demonstrat acest lucru în campionat. Nu pot spune că este un avantaj faptul că jucăm primele două meciuri pe teren propriu, fiindcă, pe urmă, vom merge la Zalău pentru alte două partide. Va fi o dispută deschisă oricărui rezultat”, a precizat tehnicianul oltenilor, care spune că echipa sa şi-a îndeplinit deja obiecitvul, acesta fiind calificarea în primele patru echipe din campionat. „Noi ne-am îndeplinit deja obiectivul, acela de a accede între primele patru echipe din România şi vom aborda mai relaxaţi aceste jocuri. Nu înseamnă că nu le vom trata cu seriozitate, însă, presiunea este pe echipa din Zalău, nu pe noi. Până la urmă, este o competiţie, iar cel mai bun să câştige”, a mai afirmat Pascu.
Primele două dueluri dintre formaţia zălăuană şi echipa olteană sunt programate la Craiova, la finalul acestei săptămâni. Prima partidă este programată vineri după-amiază, de la ora 15:45, iar cea de-a doua, sâmbătă, de la ora 19, ambele în Sala Polivalentă din Craiova.
În cealaltă semifinală se duelează CVM Tomis Constanţa şi Dinamo Bucureşti, primele două dispute fiind programate la Constanţa. Prima întâlnire dintre cele două formaţii este programată joi, de la ora 17, iar cea de-a doua este programată sâmbătă după-amiază, de la ora 15.
Faza semifinală se joacă după sistemul „trei victorii din cinci partide”.

 

Leave a Comment