După ce a eliminat Galatasaray Istanbul în 16-imile Cupei CEV, vicecampioana României s-a impus miercuri seara, în manşa tur a optimilor de finală, cu scorul de 3 – 1 pe terenul elveţienilor de la Lausanne UC
După două partide în care a şchiopătat în campionatul intern, obţinând doar două puncte din şase posibile, vicecampioana Volei Municipal Zalău a arătat mult mai bine miercuri seara, în optimile de finală ale Cupei CEV. Formaţia de la poalele Meseşului s-a impus cu scorul de 3 – 1 în deplasare, pe terenul elveţienilor de la Lausanne, rezultat în urma căruia, Volei Municipal are şanse reale la calificarea între cele mai bune opt echipe ale competiţiei.
Zălăuanii au avut o evoluţie bună şi în actul de debut, pe care l-au pierdut la limită, 24 – 26. Formaţia condusă de bulgarul Stoev a condus la ambele întreruperi tehnice, având 8 – 6 la prima şi 16 – 12 la cea de-a doua.
Gazdele au fost cele care au început mai bine parţialul secund, conducând cu 8 – 6 la primul time-out tehnic. Zalăul a întors scorul, a intrat cu 16 – 15 la al doilea time-out tehnic, iar în final a reuşit să se impună cu 25 – 23.
Jocul bun al vicecampioanei României a continuat şi în celelalte două seturi. Voleibaliştii zălăuani au avut 8 – 3 şi 16 – 12 la cele două întreruperi tehnice, iar în final s-au impus cu 25 – 21 în parţialul trei.
În setul patru, s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de puncte, Volei Municipal câştigând cu 25 – 20, după 8 – 2 şi 16 – 12 la time-out-urile tehnice.
„A fost un meci pe care noi ni l-am făcut uşor, fiindcă am practicat un joc bun de la început până la final. Am jucat destul de bine, chiar dacă veneam după o înfrângere la Craiova şi după o deplasasre lungă. Cred că ne-am descurcat destul de bine şi am obţinut o victorie meritată”, ne-a declarat Adrian Feher, libero-ul echipei zălăuane.
Marian Bala a fost declarat cel mai bun jucător al meciului de la Lausanne, tot el având şi cel mai bun serviciu, reuşind patru aşi. Cea mai bună preluare a avut-o Leonardo Dal Bosco, iar cel mai bun la blocaj a fost Răzvan Mihalcea. De la gazde s-a evidenţiat un singur jucător, Krba Jan, care a avut cel mai bun atac.
După 3 – 1 în Elveţia, vicecampioana României merge mai departe chiar şi în cazul unei înfrângeri cu scorul de 2 – 3 în returul de la Zalău, programat în data de 16 decembrie, de la ora 18, în Sala Sporturilor.
Lausanne UC: Krba Jan, Carrel Julien, Dustinac Enes, Klein Joseph Werner, Zeller Quentin, Petry Edy şi Daniel Clement – libero. Au mai evoluat: Hominal Cedric şi Altanov Vassil. Antrenori: Georges Andre Carrel (principal) şi Michel Dufaux (secund)
Volei Municipal Zalău: Marin Lescov, Ciprian Matei, Mihai Gheorghiţă, Răzvan Mihalcea, Leonardo Dal Bosco, Marian Bala şi Adrian Feher – libero. Au mai evoluat: Răzvan Olteanu şi Mihai Tarţa. Antrenori: Stoyan Stoev (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)