Noul sezon al Divizie A1 la volei masculin a debutat vineri după-amiaza, cu duelul dintre CSU Universitatea de Vest Timişoara şi Volei Municipal Zalău, un duel între o nou-promovată şi vicecampioana ediţiei trecute.
Echipa zălăuană, pregătită de pe margine de Bogdan Tănase, s-a impus în patru seturi, 3 – 1 în faţa timişorenilor, cea mai clară fiind victoria din setul patru, câştigat de vicecampioni cu 25 – 14. Zălăuanii şi-au adjudecat şi primele două parţiale, 25 – 20 şi 25 – 21, în timp ce actul trei le-a revenit gazdelor, care s-au impus cu 25 – 23, setul fiind câştigat chiar printr-un as reuşit de Vârlan.
Per ansamblu, Volei Municipal a avut o preluare bună, dar serviciul nu a fost foarte reuşit. Cu excepţia centrului Paul Şomoi, antrenorul Bogdan Tănase a folosit întreg lotul pe care l-a avut la dispoziţie, în acest fel explicându-se, probabil, şi setul pierdut de zălăuani în faţa unei nou-promovate.
În etapa viitoare, Volei Municipal va primi vizita celor de la CSM Câmpia Turzii.
Volei Municipal Zalău: Cristian Bartha, Gabriel Cherbeleaţă, Ovidiu Darlaczi, Andrei Spînu, Sauli Sinkkonen, Leonardo Dall Bosco şi George Gavriz – libero. Au mai evoluat: David Szabo, Alexandru Muscină, Nicuşor Ghionea, Nogueira Rogerio, Şerban Paşcan şi Goran Skundric – libero.
foto: voleizalau.ro