După ce şi-a reziliat contractul cu Rapid Bucureşti, fotbalistul sălăjean, Vlad Morar, a purtat tratative intense cu Dinamo Bucureşti, însă, în cele din urmă a ajuns ASA Târgu Mureş, formaţie pregătită de tehnicianul Dan Alexa, cel pe care Morar l-a avut antrenor şi la Rapid Bucureşti.
În vara anului trecut, Vlad Morar a părăsit Liga I, plecând de la Universitatea Cluj pentru a evolua în premieră la o formaţie din străinătate, Beitar Ierusalim. La formaţia din Ierusalim, fotbalistul sălăjean nu a apucat să evolueze din cauza unei neînţelegeri cu conducerea clubului, revenind la scurt timp în ţară. În cele din urmă, jucătorul a ajuns la Rapid Bucureşti, formaţie cu care a evoluat în liga secundă. Sălăjeanul a avut evoluţii remarcabile în tricoul formaţiei feroviare, pentru care a marcat câteva goluri de toată frumuseţea.
Gruparea de sub Podul Grant s-a confruntat cu reale probleme financiare în această vară, motiv pentru care nici nu a fost acceptată în Liga I, chiar dacă a reuşit să promoveze. Rapidul s-a despărţit în această vară de aproape toţi jucătorii, dar şi de antrenorul Dan Alexa, care a ajuns la ASA Târgu Mureş. La finalul lunii iunie şi-a încheiat contractul cu Rapid Bucureşti şi Vlad Morar, după care a început discuţiile cu mai multe cluburi din Liga I, dar şi din eşalonul secund. Sălăjeanul a purtat tratative intense cu Dinamo Bucureşti, însă, în cele din urmă, a ajuns la ASA Târgu Mureş, continuând astfel colaborarea cu antrenorul Dan Alexa.
Morar a îmbrăcat joi pentru prima dată tricoul celor de la ASA Târgu Mureş, în amicalul cu Avântul Reghin, reuşind o „dublă” pentru târgmureşeni.
Fotbalistul sălăjean a semnat cu ASA Târgu Mureş un contract valabil pe o perioadă de un an.