Echipa de juniori E de la Viitorul Zalău a debutat cu o înfrângere la limită la faza zonală a Campionatului Naţional, ce are loc în aceste zile, la Oradea. Joi, în prima zi a turneului, juniorii antrenaţi de Laurean Flonta au întâlnit chiar formaţia gazdă, FC Bihor, pierzând cu scorul 1 – 2. Gazdele au fost cele care au deschis scorul, la o fază în care portarul de la Viitorul a primit a primit cartonaş roşu, după ce a prins mingea cu mâna în afara careului. Neavând un portar de rezervă, antrenorul Flonta a fost nevoit să introducă în poartă un jucător de câmp, astfel că misiunea zălăuanilor a devenit mult mai dificilă. Totuşi, Viitorul a reuşit să restabilească egalitatea printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Alexandru Jula. Pe final, bihorenii au reuşit să mai înscrie o dată, pe contraatac. „A fost un meci cu multe ocazii la ambele porţii. La fel de bine puteam câştiga şi noi, dacă nu am fi ratat atât de mult”, a declarat Laurean Flonta.
În celălalt meci al primei zile, CS Mara Baia Mare a învins cu 3 – 0 LPS Satu Mare.
Vineri, de la ora 16, Viitorul va susţine al doilea meci, în faţa formaţiei Gloria Bistriţa, iar LPS Satu Mare va întâlni CFR Cluj.
Sâmbătă sunt programate ultimele dueluri din faza grupelor: FC Bihor – Gloria Bistriţa şi FC Mara Baia Mare – CFR Cluj.
Semifinalele şi finala turneului sunt programate duminică.