Handbalul feminin românesc este, în continuare, unul dintre puţinele sporturi de echipă din România care contează în Europa şi la nivel mondial. Vorbim despre un sport care continuă să obţină medalii sau cel puţin clasări onorabile la turnee finale de Campionat European şi Mondial, cu toate că, ceea ce se află astăzi în „anticamera” echipei naţionale ar trebui să le dea de gândit tuturor celor care se ocupă de destinele acestui sport la nivel naţional.
Într-o perioadă în care se regăsesc tot mai puţine jucătoare autohtone la echipele de club din România, iar unele cluburi chiar îşi permit să plătească regeşte „mercenare” venite din străinătate, asistăm, „colac peste pupăză”, la turnee semifinale de Campionat Naţional în care, din diverse motive, o serie de echipe refuză să participe. Pentru majoritatea dintre acestea, principalul motiv este de natură financiară, însă, există şi cluburi care nu s-au prezentat la turneul semifinal şi din alt fel de motive. Clubul Sportiv Şcolar Zalău este unul dintre cele şase cluburi absente la turneul semifinal al Campionatului Naţional rezervat junioarelor I, celelalte fiind LPS Piatra Neamţ, LPS Balaş Soter Buzău, HCM Craiova, Energic Râmnicu Vâlcea şi CSM Ploieşti, majoritatea fiind centre importante de handbal atât la nivel de senioare, cât şi la junioare.
Pe lângă partea financiară, la CSS Zalău există şi problema vârstei jucătoarelor. Majoritatea sunt mai mici decât adversarele lor, astfel că, antrenorii şi conducerea clubului au considerat că nu se justifică o cheltuială de aproximativ 8.000 de lei pentru o simplă participare într-un turneu semifinal, unde, foarte probabil, Zalăul ar fi pierdut la scor toate meciurile.
La prima vedere, par nişte motive hilare, cu toate că, cei implicaţi ar spune că sunt motive bine întemeiate. Sunt convins că şi antrenorii acestor echipe sau conducătorii cluburilor şi-ar fi dorit ca echipele lor să fie prezente într-o astfel de fază a unei competiţii, dar, din păcate, problemele handbalului feminin românesc nu au început şi nici nu se vor termina cu o simplă absenţă a unei echipe dintr-o competiţie.
Am asistat chiar şi în acest sezon la retragerea a doua echipe de senioare din Liga Naţională, CSM Ploieşti şi CSM Cetate Devatrans, zone în care handbalul feminin era la loc de cinste în urmă cu câţiva ani.
Nu absenţa celor şase echipe de la turneul semifinal este marea problemă a handbalului feminin românesc, dar lipsa lor dintr-o astfel de competiţie demonstrează că strategia adoptată de conducătorii federaţiei este total greşită, iar viitorul este unul sumbru.
Practic, la turneul semifinal al Campionatului Naţional rezervat junioarelor I participă „viitorul handbalului feminin”, numai că, în handbal, ca de altfel în mai toate sporturile din România, nu se mai vorbeşte de câţiva ani despre viitorul de mâine.
Viitorul handbalului feminin, încotro?
