SCM Zalău a bifat sâmbătă a şasea victorie în 11 etape, însă a trăit periculos până în ultima secundă. Jocul formaţiei zălăuane a fost şi în disputa de sâmbătă departe de ceea ce ar trebui să arate o echipă de nivelul SCM-ului, iar oaspeţii, CSM Satu Mare, au profitat şi au condus cu 2 – 0. Scorul a fost deschis după numai două minute de la startul partidei, Ciprian Brata transformând o lovitură de pedeapsă. Zalăul a avut câteva ocazii periculoase în prima parte, dar fără rezultat pe tabelă, iar la pauză s-a intrat cu 0 – 1. În partea secundă, sătmărenii au făcut 2 – 0 după zece minute, prin Zsiga Ervin. Au urmat o serie de ocazii, unele chiar monumentale la poarta formaţiei vizitatoare, iar în ultimele zece minute, SCM Zalău a marcat de trei ori, obţinând o victorie extrem de muncită.
Raul Stanciu a înscris primul gol al Zalăului, în minutul 82, o execuţie de generic tv de la aproximativ 30 de metri, iar câteva minute mai târziu, Romaric Logon a restabilit egalitatea. Golul victoriei a venit din partea atacantului Sergiu Pop, în minutul 90+3.
În urma acestui succes, SCM Zalău a acumulat 18 puncte, rămânând pe poziţia a cincea, la patru puncte de ultima echipă care se califică în play-off.
Sportul Şimleu a pierdut la Şomcuta Mare
Cealaltă formaţie sălăjeană ce evoluează în Liga a III-a, Sportul Şimleu, a pierdut cu scorul de 2 – 0 partida susţinută în deplasare, pe terenul formaţiei Progresul Şomcuta Mare. Gazdele au deschis scorul în minutul 26, prin Paul Batin, iar în minutul 82, Denis Liheţ a marcat pentru 2 – 0. Progresul Şomcuta Mare a rămas în inferioritate numerică din minutul 70, dar şimleuanii nu au ştiut profita de acest lucru, încasând al doilea gol în superioritate numerică.
După eşecul de sâmbătă, Sportul Şimleu ocupă locul şapte, cu 13 puncte.
Etapa viitoare programează derby-ul Sălajului, dintre Sportul Şimleu şi SCM Zalău, meci ce va avea loc sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 14, pe Stadionul „Măgura”.