Vicecampioana susţine ultimul meci pe teren propriu din retur

Sâmbătă, ora 18, Sala Sporturilor

Volei Municipal Zalău – CSM Bucureşti

Volei Municipal Zalău ocupă poziţia secundă cu trei etape înainte de finalul returului, loc pe care a urcat după etapa de la finalul săptămânii trecute, în care Arcada Galaţi a cedat cu scorul de 2 – 3 duelul de pe teren propriu cu Tricolorul Ploieşti. Galaţenii au cel mai valoros lot din Divizia A1, iar în luna noiembrie a anului trecut au schimbat şi antrenorul, aducându-l pe bulgarul Martin Stoev, cel care a câştigat campionatul în România cu Tomis Constanţa. Eşecul cu Steaua şi cu echipa din Ploieşti i-au fost fatale tehnicianului bulgar, care a fost nevoit să se despartă de Arcada la începutul acestei săptămâni.
Echipa zălăuană va susţine mâine ultimul joc pe teren propriu din returul acestei ediţii, urmând să întâlnească CSM Bucureşti, formaţie clasată pe locul şase.
„Va fi un meci la fel de important ca oricare altul din campionat. În joc sunt trei puncte pe care trebuie să le câştigăm. Este o luptă foarte disputată la vârful clasamentului şi trebuie să câştigăm toate punctele în cele trei jocuri rămase până la finalul returului. Va urma mini-campionatul de şase, în care va conta forma de moment a fiecărei echipe”, a afirmat antrenorul Marian Constantin.
„CSM Bucureşti este o echipă destul de valoroasă, în faţa căreia va trebui să ne mobilizăm. Sper să practicăm un joc frumos şi să obţinem cele trei puncte”, a declarat şi trăgătorul secund, Karel Lintz.
Partida dintre Volei Municipal şi CSM Bucureşti este programată la ora 18, în Sala Sporturilor.

Leave a Comment