Voleibaliştii zălăuanii nu păreau să fie într-o formă foarte bună miercuri seara, în duelul de pe teren propriu cu CSM Bucureşti, chiar dacă, în cele din urmă, a obţinut o victorie cu 3 – 0 în faţa ocupantei locului opt. Preluarea nu a funcţionat prea bine în jocul zălăuanilor, iar oaspeţii au intrat cu 8 – 7 la prima întrerupere tehnică a actului de debut şi cu 16 – 14 la cea de-a doua. Zălăuanii au preluat iniţiativa în final, dar bucureştenii au cedat greu, scorul final al primului parţial fiind 25 – 23.
Setul secund a început mai bine pentru vicecampioană, care a avut 8 – 6 la primul time-out tehnic, dar CSM-ul a întors scorul până la cea de-a doua întrerupere tehnică, conducând cu 16 – 15. Volei Municipal a fost echipa care a punctat mai bine în final, iar rezultatul a fost 25 – 20.
Cele două echipe au avut evoluţii oscilante şi în ultimul set. Oaspeţii au avut 8 – 7 la prima întrerupere tehnică, iar Zalăul a condus cu 16 – 14 la cea de-a doua. Finalul a fost extrem de disputat. Oaspeţii au egalat la 18, după care s-a mers „cap la cap”. S-a intrat în prelungirile setului, unde zălăuanii s-au impus cu 28 – 26.
După victoria în faţa bucureştenilor, zălăuanii au acumulat 48 de puncte, rămânând pe poziţia secundă, la trei puncte în spatele liderului SCM Universitatea Craiova.
Pe locul trei a urcat Arcada Galaţi, cu 44 de puncte, profitând de eşecul formaţaţiei băimărene pe terenul celor de la Tricolorul Ploieşti.
În etapa viitoare, Volei Municipal Zalău va evolua pe terenul formaţiei Dinamo Bucureşti, meciul fiind programat sâmbătă după-amiaza, la ora 16.
Volei Municipal Zalău: Marin Lescov, Ciprian Matei, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Marian Bala, Leonardo Dal Bosco şi Adrian Feher – libero. Au mai evoluat: Mihai Tarţa şi Răzvan Olteanu. Antrenori: Stoyan Stoev (princiopal) şi Bogdan Nicolae (secund)