Devenită pentru a doua oară consecutiv vicecampioana României, Volei Municipal Zalău nu are posibilitatea să se înscrie în cea mai galonată competiţie intercluburi la nivel european. Motivul îl reprezintă lipsa unui buget consistent care să-i permită alcătuirea unui lot valoros cu care să facă faţă în Liga Campionilor.
„Nu putem să facem doar act de prezenţă în Liga Campionilor. Am mai făcut astfel de experienţe în anii anteriori şi nu ne-am ales cu nimic. Până mâine (miercuri, n.r.), va trebui să luăm o decizie în acest sens, dar, probabil nu ne vom înscrie în Liga Campionilor. Este nevoie de o suplimentare consistentă a bugetului actual, ceea ce nu ne permitem”, a declarat preşedintele clubului, Radu Nistorescu.
Dacă în sezonul trecut, echipa zălăuană nu s-a înscris în nicio competiţie europeană, oficialul clubului zălăuan a afirmat că Volei Municipal va evolua în acest an în Cupa Challenge, a treia competiţie ca valoare la nivel european.
„În Liga Campionilor participă echipe foarte valorose, iar dacă nu ai un lot care să-ţi permită să joci cât de cât de la egal la egal cu formaţiile respective, faci doar act de prezenţă. Ne vom înscrie în Challenge Cup, unde nu vor participa echipe de pe locurile trei şi patru în campionatele lor şi sperăm să avem un parcurs cât mai lung. Ne dorim să păstrăm lotul cu care am evoluat în sezonul trecut, iar cu aceşti jucători cred că putem face o figură frumoasă în Cupa Challenge”, a mai precizat Nistorescu.
Surpriza vine, însă, din partea campioanei Tomis Constanţa, formaţia de la malul mării anunţându-şi prezenţa şi în sezonul viitor în Liga Campionilor, în ciuda faptului că „marinarii” se confruntă cu probleme financiare.
Formaţia de la poalele Meseşului a participat de trei ori în Liga Campionilor, în perioada 2009 – 2012, când a devenit triplă campioană naţională. În ultimele două sezoane, vicecampioana României a obţinut calificarea în Cupa CEV, a doua ca valoare la nivel european, dar anul trecut nu s-a înscris nici în această competiţie tot din motive financiare.
dar are nevoie de buget mare pentru salarii. da…e corect. rusine!