Revenită din stagiul de pregătire de la Cheile Grădiştei, Handbal Club Zalău a susţinut o serie de jocuri de verificare, iar ultimele au avut loc în cadrul „Cupei Slatina”, unde formaţia zălăuană a ocupat locul doi. Echipa din Slatina a ocupat primul loc, iar pe poziţiile trei şi patru s-au clasat Ştiinţa Bucureşti şi Dacia Mioveni. La turneul de la Slatina, Paula Teodorescu a fost desemnată cel mai bun portar.
Formaţia condusă de Gheorghe Tadici organizează şi în acest an „Cupa Consiliului Judeţean”, eveniment la care a fost invitată vicecampioana României, Minaur Baia Mare, Gloria Buzău şi Dacia Mioveni.
Primul meci al competiţiei este programat miercuri, la ora 10, între formaţia zălăuană şi echipa din Mioveni, iar turneul se va încheia joi, la ora 14, când este programată festivitatea de premiere.
Programul „Cupei Consiliului Judeţean”:
22.12.2021
Ora 10:00, HC Zalău – Dacia Mioveni
Ora 12:00, Gloria Buzău – Minaur Baia Mare
Ora 17:15, Minaur Baia Mare – Dacia Mioveni
Ora 19:00, HC Zalău – Gloria Buzău
23.12.2021
Ora 10:00, Gloria Buzău – Dacia Mioveni
Ora 12:00, HC Zalău – Minaur Baia Mare
Ora 14:00, Festivitatea de premiere