Revenită în această vară pe prima scenă a voleului Românesc, Steaua Bucureşti şi-a format un lot foarte valoros pentru actuala ediţie a Diviziei A1, iar echipa este condusă de Bogdan Tănase, cel care l-a secondat pe reputatul Stelian Moculescu la formaţia germană, VfB Friedrichshafen. Chiar dacă este o nou-promovată, formaţia bucureşteană face legea în campionatul masculin după primele şase etape, situându-se în fotoliul de lider, cu cinci victorii şi o singură înfrângere. Eşecul a fost suferit chiar pe terenul formaţiei zălăuane, vicecampioana câştigând cu scorul de 3 – 2.
Doar trei jucători din vechea „gardă” au fost păstraţi în lot de conducerea clubului, printre aceştia aflându-se şi zălăuanul Mihai Criste, care evoluează pe postul de trăgător secund. Ceilalţi doi sunt libero-ul Ciprian Tofan şi coordonatorul Radu Toboşi.
Mihai Criste a ajuns la formaţia din Capitală în urmă cu trei ani, după ce a cochetat o perioadă scurtă de timp şi cu echipa de seniori a Zalăului, fiind cooptat în lotul acesteia chiar şi pentru două meciuri din Liga Campionilor.
Criste a început voleiul la Clubul Sportiv Şcolar Zalău în anul 2007, la vârsta de 11 ani, devenind campion naţional la minivolei cu formaţia pregătită la acea vreme de Georgeta Dobrotă. A continuat să evolueze la CSS Zalău până în 2013, fiind pregătit la grupele de juniori de antrenorii Marin Silaghi şi Dan Predescu. În urmă cu trei ani, voleibalistul a decis să se transfere la Steaua, clubul militar evoluând la acea vreme în Divizia A2. La început, Criste a evoluat atât la echipa de seniori, cât şi la grupa de juniori I, iar după terminarea junioratului a rămas în lotul formaţiei de seniori, cu care a promovat în această vară pentru a doua oară în Divizia A1.
„Chiar dacă au venit mulţi jucători noi, ne-am acomodat repede unul cu celălalt, iar acest lucru se vede prin evoluţia echipei şi prin rezultatele obţinute în primele şase etape. Mai este mult până la finalul campionatului, însă, nu ascund faptul că ne dorim să câştigăm campionatul, chiar dacă obiectivul nostru este o clasare între primele şase locuri. Mă simt foarte bine la Steaua şi sper să obţinem rezultate la fel de bune în continuare”, ne-a declarat voleibalistul zălăuan.
Mihai Criste mai are un an de contract cu Steaua Bucureşti, însă, voleibalistul spune că şi-ar dori să continue şi în sezonul viitor la formaţia bucureşteană.