FC Zalău s-a despărţit în această vară de nigerianul Benjamin Kuku, fotbalist ce a ajuns la formaţia din Liga I, ASA Târgu Mureş. Conducerea clubului zălăuan părea încântată de transferul făcut, mai ales că în sezonul următor, cluburile din Liga a III-a nu aveau voie să aibă în primul „11” decât un singur jucător extracomunitar. Legea a fost, însă, modificată, astfel că jucătorii din ţările africane nu mai sunt consideraţi fotbalişti extracomunitari. La FC Zalău a ajuns între timp un alt nigerian, Dummene Best Tegbo, fost coleg la Progresul Pecica cu Benjamin Kuku şi Ibrahim Jamilu.
„A apărut o nouă lege, prin care şi jucătorii din ţările africane sunt consideraţi fotbalişti comunitari. Tegbo este un jucător destul de valoros, dar mai trebuie să se pună la punct cu pregătirea fizică, fiindcă la fosta sa echipă, Progresul Pecica, nu a evoluat la capacitate maximă, activând la nivel de Liga a IV-a. Situaţia lui este rezolvată în proporţie de 99 la sută”, a afirmat preşedintele Ioan Morar.
La echipa zălăuană a rămas şi Ibrahim Jamilu, însă acesta a suferit o fractură la pomete în timpul amicalului cu Luceafărul Bălan, fiind nevoit să poarte mască pe cap la meciurile din sezonul viitor.