Tiberiu Csik, fostul fundaș al Stelei din perioada 1993 – 1999, s-a destăinuit în fața jurnaliștilor, confirmând ceea ce bănuia toată lumea, dar rar s-a putut proba: în fotbalul românesc s-au făcut multe blaturi (și poate încă se mai fac).
„De jucat, am jucat în meciuri trucate. În perioada respectivă au existat. Dar în multe nici n-am știut. După aia am aflat, după un an de zile, când ne-am întâlnit cu diverși adversari. Niciodată nu m-am ocupat cu asemenea lucruri, mai ales eu singur. Niciodată nu a venit nimeni în vestiar să ne zică așa și așa. La Steaua veneau adversarii. Adversarii veneau la Steaua: <Să nu ne dați multe!> sau <Să fie spectacol!”, a povestit Csik, la GSP Live.
Fostul fundaș central/dreapta nu a putut spune cu exactitate ce partide au fost aranjate (să-l credem pe cuvânt), dar susține că poate băga mâna în foc că un meci nu a fost blat: PSG – Steaua 5-0, jucat în toamna lui 1997 în preliminariile Ligii Campionilor: „Niciodată nu o să accept să se spună de noi că am vândut un meci. Ar fi fost mare rușine. Noi i-am bătut în tur, apoi ne-a dat (UEFA) 3-0 la masa verde. Ne-am dus acolo și nu am crezut niciodată că o să pierdem cu rezultatul ăla.
În plus, cu banii ce ne-au fost promiși la calificare puteam să-mi cumpăr 4 case în Satu Mare. Cred că noi ne-am pierdut mental. Pe teren, ei parcă erau drogați. Ăsta a fost adevărul. Ne alergau peste tot. La pauză, stăteam și ne uitam unul la altul. Atunci, au venit domnul Pușcaș și domnul Gațu și au mai pus peste primă. Dacă ar fi venit cu un milion de euro sau un milion de dolari, tot nu-i luam”.
Colegii tot insistau să facă aranjamente
Unii dintre cei care caută noutăți din pariuri sportive sunt interesați și să afle, din diverse surse, informații despre posibile blaturi din ligile inferioare. Lor le-a dat „apă la moară” ce a spus Csik despre „perioada Minerul Lupeni”, care s-a încheiat în 2007, după ce el însuși a fost acuzat că a participat la aranjarea unui meci în Liga 2: “M-am supărat la Lupeni. Erau acolo doi-trei inși în jurul echipei care jucau pe pariuri. Cu mine n-au reușit niciodată. Au încercat: “Mă, hai acuma! 1×2”. În viața mea n-am jucat la pariuri…Ba da, am jucat o dată sau de două ori, la prostie, dar (când eram) la echipă, niciodată!”.
Motivul pentru care jucătorii „trânteau” meciuri era cel clasic: nu mai primiseră banii de 3-4 luni. În prezent antrenor la echipa din Liga 4, SC Olimpia, Csik a povestit că avea colegi care tot insistau să facă aranjamente și că a fost scos țap ispășitor după un meci în care respectivii colegi nu și-au apărat corect șansele. E posibil ca adevărul să fie undeva la mijloc…