Numit antrenor principal în perioada de glorie a defunctei FC Silvania Şimleu Silvaniei, Dacian Nastai a revenit sub Măgura în vara acestui an, preluând tot funcţia de „principal” la Sportul Şimleu, echipă ce activează în Liga a III-a.
În anul 2018, Nastai a dat curs unei oferte venită din partea clubului FCSB, unde a ocupat diferite funcţii până în această vară. Sătmăreanul a fost antrenor la grupele de juniori, dar a fost şi secund la prima echipă a clubului patronat de Gigi Becali în perioada cât „principali” au fost Bogdan Andone, Mihai Teja şi Bogdan Argeş Vintilă.
Nastai a purtat tratative cu preşedintele Şimleului, Ioan Gurzău, încă din urmă cu aproximativ o lună, dar rezilierea contractului dintre antrenorul sătmărean şi FCSB a fost făcută abia zilele trecute.
„Mulțumesc FCSB! Începând de azi, colaborarea mea cu Fotbal Club Steaua București s-a încheiat, mă întorc acasă la Satu Mare după 3 ani, cu multe amintiri profesionale frumoase. A fost o experiență utilă, indiferent dacă am fost în staff-ul primei echipe sau la Centrul de juniori. M-am simțit, profesional, împlinit la “uzină” în Berceni, dar a sosit momentul să pornesc pe un nou drum. Vă salut și vă urez baftă!”, a scris Nastai pe contrul de facebook.
Acesta şi-a început activitatea la noua echipă, cu care va susţine două jocuri de verificare în această săptămână, împotriva formaţiilor Unirea Dej şi CSM Satu Mare şi cu care va intra începând de luni într-un stagiu de pregătire pe plan local.
„Ne-am dorit foarte mult să continuăm drumul bun pe care l-am început cu George Zima şi pe care l-am parcurs până acum. Cu Dacian am avut o colaborare bună şi în perioada cât a antrenat FC Silvania Şimleu Silvaniei, este un antrenor care promovează tineri şi cred că ne va ajuta în proiectul nostru”, ne-a declarat preşedintele Şimleului, Ioan Gurzău.