SCM Zalău a participat, la finalul săptămânii trecute, la al doilea turneu de pregătire dinaintea începerii noului sezon, competiţia desfăşurându-se la Braşov, în organizarea clubului Corona.
După primele două turnee, în care a susţinut şase partide, SCM Zalău a înregistrat trei victorii şi trei înfrângeri. La Zalău, echipa pregătită de Reiner Vassiljev s-a impus cu 3 – 0 în faţa Coronei Braşov, dar a cedat cu 0 – 3 în faţa Universităţii Cluj şi cu 2 – 3 în faţa Universităţii Craiova. De menţionat că în partida cu „U” Cluj, SCM Zalău a evoluat cu rezervele.
La Braşov, zălăuanii au obţinut două victorii, ambele cu 3 – 2 în faţa grecilor de la Athlos Orestiadas şi împotriva Coronei Braşov, echipă pregătită de Laurenţiu Lică, fostul universal al Craiovei şi al echipei naţionale. Ultimul meci a fost cel cu CSM Constanţa, unde antrenorul estonian a trimis în teren jucătorii care au activat mai puţin în primele două confruntări, iar echipa de la malul mării s-a impus în trei seturi.
„După două turnee, începem să creionăm sextetul de bază. Au fost partide care ne-au interesat mai mult şi am folosit jucătorii de bază, iar în câteva jocuri le-am dat posibilitatea să evolueze şi celor tineri, fiindcă au nevoie şi ei de jocuri în această perioadă. Mai avem un turneu la Baia Mare, apoi începem campionatul, fiindcă toată lumea e dornică să înceapă noul sezon”, a declarat Adrian Feher, managerul secţiei de volei.
[…] SCM Zalău a participat, la finalul săptămânii trecute, la al doilea turneu de pregătire dinaintea începerii noului sezon, competiţia desfăşurându-se la Braşov, în organizarea clubului Corona. După primele două turnee, în care a susţinut şase partide, SCM Zalău a înregistrat trei victorii şi trei înfrângeri. La Zalău, echipa pregătită de Reiner Vassiljev s-a impus cu 3 – 0 în faţa Coronei Braşov, dar a cedat cu 0 – 3 în faţa Universităţii Cluj şi cu 2 – 3 în faţa Universităţii Craiova. De menţionat că în partida cu „U” Cluj,… Citeste mai mult […]