Phoenix Şimleu – CSM Bucureşti 3 – 1 (20 – 25, 25 – 23, 25 – 14, 25 – 18)
Phoenix Şimleu Silvaniei a urcat pe locul nouă după victoria obţinută sâmbătă, pe teren propriu, în faţa celor de la CSM Bucureşti, revenind foarte bine în meci, după ce oaspeţii au condus cu 1 – 0 la seturi. Jucătorii pregătiţi de Ovidiu Teuşan s-au trezit la timp la realitate şi s-au impus cu 3 – 1.
În actul de debut, oaspeţii au condus încă de la primul time-out tehnic, când au avut 8 – 6, iar pe parcurs şi-au mărit avantajul, având, în repetate rânduri, avans de cinci puncte. Şimleul s-a apropiat la două puncte spre final, 16 – 18 şi 18 – 20, dar CSM-ul a refăcut diferenţa de cinci puncte.
Pauza dintre primul şi al doilea set a fost extrem de benefică pentru gazde, iar acest lucru s-a văzut în următoarele trei parţiale. În actul al doilea, şimleuanii s-au impus la limită, 25 – 23, dar au fost momente când au avut avantaj de patru puncte.
Parţialul trei a început mai bine pentru oaspeţi, care au intrat cu 8 – 7 la prima întrerupere tehnică. Scorul a devenit 16 – 12 pentru Phoenix la cel deal doilea time-out tehnic, iar în finalul setului, oaspeţii au contat foarte puţin, câştigând doar două puncte până la final.
Cu moralul ridicat, voleibaliştii şimleuanii au avut o evoluţie bună în ultimul parţial încă din startul setului. 8 – 5 şi 16 – 11 a arătat tabela la cele două întreruperi tehnice, iar în final, diferenţa a fost de şapte puncte, 25 – 18.
Chiar dacă nu a fost refăcut în totalitate după accidentarea suferită la picior înaintea partidei cu Volei Municipal Zalău, Lucian Tofan a ţinut să–şi ajute echipa din teren sâmbătă seara. „Este o victorie foarte importantă şi muncită de toată echipa. Eu nu am fost la capacitate maximă după accidentarea pe care am avut-o, dar am dorit să ajut echipa cât am putut. Am fost mai buni decât CSM Bucureşti. Începe să ni se lege jocul, să ne cunoaştem cât mai bine în teren şi să ne ajutăm în timpul partidei”, a afirmat universalul Şimleului.
După această victorie, Phoenix Şimleu a acumulat zece puncte, urmând ca în etapa viitoare, ultima a turului, să evolueze pe terenul formaţiei Arcada Galaţi.
Phoenix Şimleu: Vlad Moisa, Lucian Tofan, Ognjen Duduj, Vlad Cuciureanu, Ciprian Viţelaru, Robert Ţuţea şi Joel Silva – libero. au mai evoluat: Florin Filip şi Ionuţ Rus. Antrenor: Ovidiu Teuşan
CSM Bucureşti: Dimitrov Dobromir, Gabriel Bontea, Youshkevych Ruslan, Ciprian Matei, Dukic Nemanja, Teodor Milotin şi Milos Gavrilovic – libero. Au mai evoluat: Bogdan Bratosin, Marius Iftime şi Claudiu Dumitru. Antrenori: Valentin Pereu şi Vincenţiu Dumitrescu