Antrenorii Călin Pop şi Cristian Oros au programat luni după-amiaza primul antrenament în vederea pregătirii noului sezon al Ligii a III-a de fotbal, 20 de jucători fiind prezenţi la prima întâlnire din această vară. Sub comanda celor doi tehnicieni au apărut multe nume noi, iar în zilele următoare sunt aşteptaţi în probe şi alţi jucători. Printre cei care urmează să ajungă la clubul de la poalele Meseşului se numără şi trei fotbalişti nigerieni: Mohamed Lawal (atacant), Benjamin Koku (mijlocaş ofensiv) şi Ibrahim Jamibu (mijlocaş defensiv), care au evoluat ultima dată în România la Progresul Pecica (Liga a IV-a Arad). „Mâine (astăzi, n.r.) vor veni în probe trei nigerieni, pe posturile unde avem nevoie de întăriri. Antrenorii vor decide dacă merită sau nu să-i păstrăm în lot, în funcţie de evoluţiile pe care le vor avea la antrenamente şi în meciurile amicale pe care le vom susţine în perioada următoare”, a afirmat preşedintele clubului FC Zalău, Ioan Morar.
Rămasă fără portarul leton Edgars Portnojs, echipa zălăuană pare să fi rezolvat problema celui de-al doilea portar, Ioan Morar afirmând că a ajuns la un acord cu Bogdan Cârlan, care a mai evoluat la Sănătatea Cluj, Unirea Dej şi FCM Baia Mare. Goalkeeper-ul clujean este aşteptat la echipă în zilele următoare.
Chiar dacă nu a fost prezent la antrenamentul de luni, Vlad Lung va evolua şi în sezonul viitor la FC Zalău, deşi, săptămâna trecută afirmase că va pleca la muncă în străinătate, unde îi sunt şi părinţii. „Vlad Lung va rămâne la echipă. I-am făcut o ofertă bună pentru nivelul Ligii a III-a şi ne-am înţeles să continuăm colaborarea”, a delcarat Morar.
În probe la formaţia zălăuană au ajuns şi doi jucători de la Rapid Jibou, Alexandru Turcu şi Mihai Brânduşe.
Printre cei 20 de jucători s-au alfat Ionuţ Holhoş, care a evoluat ultima dată la Sănătatea Cluj şi Dorin Vălimăreanu, de la Sporting Roşiori.
Lotul prezent la reunire: Cristian Man, Bogdan Porumb – Vlad Popescu, Bogdan Lazăr, Raul Puie, Cosmin Cosma, Viorel Ionaşcu, Raul Silaghi, Daniel Supuran, Alexandru Pop, Marin Gliguţă, Rareş Ceaca, Dan Olar, Darius Varga, Vlad Tohat, Rareş Hossu, Alexandru Flueraş, Alexandru Turcu, Ionuţ Holhoş şi Dorin Vălimăreanu.