Căpitanul echipei HC Zalău, Georgiana Ciuciulete şi interul Crina Pintea vor face parte din lotul României care se va deplasa la Campionatul Mondial din Serbia
Reunită în urmă cu mai bine de o săptămânăîn vederea pregătirii Campionatului Mondial din Serbia (7 – 22 decembrie), naţionala feminină de handbal a României a susţinut la finele săptămânii trecute două partide de verificare, ambele în deplasare, împotriva reprezentativei Danemarcei. „Tricolorele” pregătite de Gheorghe Tadici au pierdut ambele partide, însă în meciul de sâmbătă, disputat la Sondenborg, handbalistele noastre au avut o evoluţie bună, pierzând la un singur gol, 22 – 23. „Cele două meciuri au fost teste reuşite pentru noi. Danemarca este echipa care s-a clasat pe locul patru la ultimul Campionat Mondial şi care a început reconstrucţia în urmă cu trei ani. Am jucat bine în primul meci şi, la fel de bine cum am pierdut puteam să câştigăm. Am rulat întreg lotul pe care l-am avut la dispoziţie, fiindcă pentru Campionatul Mondial va rămâne un lot de 16 jucătoare. Au fost momente mai mult bune decât rele în cele două meciuri cu Danemarca, dar mai avem de lucrat la faza de apărare”, ne-a declarat selecţionerul Gheorghe Tadici.
În al doilea meci, desfăşurat duminică, la Horsens, România a pierdut cu 21 – 26.
Naţionala pregătită de Tadici s-a întors luni noaptea din Danemarca, iar până vineri va efectua pregătire la Cheile Grădiştei. „Vom efectua câte două antrenamente pe zi, iar vineri vom merge la un turneu în Franţa, unde vor mai participa naţionala ţării gazdă, Tunisia şi Japonia. Luni vom reveni în ţară, la Timişoara, vom trage linie şi vom stabili lotul pentru Campionatul Mondial”, a mai delcarat Gheorghe Tadici.
HC Zalău are două reprezentante în naţionala României, jucătoare care vor rămâne şi în lotul cu care Tadici se va deplasa în Serbia. „Ciuciulete a jucat bine în al doilea meci, a marcat patru goluri şi a obţinut două aruncări de la şapte metri. Pe Pintea o folosesc mai mult în faza de apărare. Ambele vor rămâne în lotul cu care vom merge la Mondiale”, a explicat antrenorul zălăuan.
Până la plecarea în Serbia, România va mai juca un meci amical, ultimul înaintea turneului final, cu Angola, la Timişoara, în 4 decembrie.
Campionatul Mondial de handbal va începe în 7 decembrie, iar România face parte din Grupa D, alături de Tunisia, Australia, Germania, Ungaria şi Cehia.