Fotbalul zălăuan poate avea o cu totul altă faţă începând din această iarnă dacă discuţiile purtate marţi, la sediul Primăriei, între reprezentanţii FC Zalău şi cei ai clubului Viitorul se vor concretiza. Despre o astfel de colaborare s-a discutat şi în anii anteriori, însă preşedintele FC Zalău, Ioan Morar, nu a agreat ideea, la fel cum s-a întâmplat şi în şedinţa de marţi.
Reprezentanţii Primăriei în Consiliul de Administraţie al FC Zalău au, însă, o altă părere. Viceprimarul Daniela Coţa ne-a declarat în ediţia trecută că şi-ar dori o astfel de colaborare, pentru că ar fi în beneficiul fotbalului zălăuan, iar secretarul general al Primăriei, Stelian Potroviţă, membru în CA, pare să nu se opună nici el unui astfel de parteneriat. „Eu am spus de mult timp că nu sunt mulţumit de rezultatele grupelor de copii şi juniori de la FC Zalău. Noi, ca acţionar majoritar, suntem de acord cu acest proiect şi am înţeles că s-ar putea obţine şi o derogare din partea Federaţiei Române de Fotbal ca să existe cele două grupe de juniori republicani în locul celor impuse prin regulament. Sper să se realizeze acest parteneriat, pentru că ar avea de câştigat întreg fotbalul zălăuan. Nu am mai fi nevoiţi să aducem jucători din altă parte pentru formaţia de seniori şi am putea forma o echipă competitivă în Liga a III-a”, ne-a declarat Potroviţă.
Acesta a explicat şi problema promovării în Liga a II-a, despre care se discută tot mai des în ultima perioadă. „Toată lumea vorbeşte despre promovare, dar, deocamdată nu putem emite astfel de pretenţii. În primul rând, Stadionul Municipal nu corespunde cerinţelor Ligii a II-a, iar pentru a putea juca la un astfel de nivel, va trebui în primul rând să-l renovăm”.
Reamintim că prin proiectul de colaborare pe care reprezentanţii Primăriei încearcă să-l încheie între cele două cluburi, se intenţionează ca Viitorul să aibă în subordine toţi copiii până la vârsta de 15 ani, iar la FC Zalău, pe lângă echipa de seniori să se înfiinţeze două grupe de juniori republicani, care, de altfel, au existat şi până anul trecut când au retrogradat din Campionatul Naţional. CS Viitorul se va ocupa de pregătirea tuturor grupelor de copii, până când aceştia vor împlini vârsta de 15 ani, momentul în care vor fi transferaţi la juniorii republicani de la FC Zalău, apoi promovaţi la echipa de seniori. În acest sens, copiii care evoluează la grupele C, D şi E vor avea continuitate, având posibilitatea să-şi continue activitatea la grupele de juniori republicani, care, în acest moment, la FC Zalău nu mai există.
” Baieti Destepti” astia din primaria Zalau,in tot sportul Salajan sunt actionari prin institutia numita Primarie.Oare pana cand,institutiile statului de control o sa inchida ochii ? ca de la primarur Durcau nu s-a mai auzit nimic, aici totul e ok.