Start anevoios în returul Ligii a IV-a

 

În prima etapă din returul Ligii a IV-a de fotbal s-au jucat doar trei meciuri

 

După ce a fost amânat de două ori, returul Ligii a IV-a de fotbal a debutat duminică, însă s-au dispuatat doar trei jocuri din cele cinci partide programate.
Meseşul Treznea nu s-a prezentat la meciul din deplasare, cu Rapid Jibou, pierzând cu 3 – 0, la „masa verde”.
Din cauza strării proaste a terenului din Bobota, nici partida dintre Gloria Bobota şi AS Chieşd nu s-a jucat duminică, meciul fiind amâncat.
După mişcările de trupe ce au avut loc în pauza de iarnă, campioana en-titre şi liderul la zi, Flacăra Halmăşd a fost doar un „sparing partner” pentru noua echipă a Sportului Şimleu, care s-a întărit foarte mult înaintea returului. Chiar dacă prima parte a meciului s-a încheiat cu un scor alb, şimleuanii au înscris de patru ori în partea secundă, după ce scorul a fost deschis de gazde, în minutul 49.
Scorul etapei l-a înregistrat Cetate Almaşu, care s-a impus cu 6 – 2, pe teren propriu, în faţa celor de la CS Crasna, după ce scorul pauzei a fost 4 – 1.
Nuşfalăul nu a reuşit decât un rezultat de egalitate pe teren propriu, 2 – 2 cu Benfica Ileanda.
În campionatul de juniori, Benfica Ileanda a înregistrat surpriza etapei, învingând, în deplasare, cu scorul de 3 – 0, CS Barcău Nuşfalău, echipă ce nu a mai pierdut de mulţi ani pe teren propriu.
CS Crasna a învins cu scorul de 11 – 2, în deplasare, Cetate Almaşu, iar Sportul Şimleu a dispus cu 11 – 0 de Flacăra Halmăşd, tot în deplasare.
Rezultatele şi marcatorii primei etape a returului:
Flacăra Halmăşd – Sportul Şimleu 1 – 4 (0 – 0)
Au marcat: Marcel Cuc (min. 49), respectiv Doru Sabău (min. 61), Tudor Ulmeanu (min. 66), Mălin Sabou (min. 70) şi Marcel Mureşan (min. 74)
Cetatea Almaşu – CS Crasna 6 – 2 (4 – 1)
Au marcat: Ovidiu Abrudan (min. 7 şi 75), George Iancu (min. 27, 38 şi 42) şi Tudor Ilea (min. 70), respectiv Călin Pop (min. 41-pen.) şi Bogdan Petrescu (min. 65)
CS Barcău Nuşfalău – Benfica Ileanda 2 – 2 (0 – 1)
Au marcat: Boska Arnold (min. 73) şi Adrian Dregan (min. 90), respectiv Adrian Popan (min. 25) şi Robert Ciurar (min. 78)
Programul etapei a doua, programată duminică (ora 14 – juniorii, ora 16 – seniorii): Dumbrava Gâlgău – CS Barcău Nuşfalău, CS Crasna – Gloria Bobota, Sportul Şimleu – Cetate Almaşu, AS Chieşd – Flacăra Halmăşd şi Benfica Ileanda – Meseşul Treznea. Rapid Jibou va sta.
Clasament seniori:
1. Flacăra Halmăşd 11 9 0 2 48 – 20 27p
2. CS Barcău Nuşfalău 11 8 1 2 38 – 10 25p
3. Rapid Jibou 11 8 1 2 34 – 15 25p
4. Benfica Ileanda 11 6 1 4 29 – 29 19p
5. AS Chieşd 10 4 2 4 28 – 29 14p
6. Dumbrava Gâlgău 10 4 1 5 30 – 24 13p
7. Cetate Almaşu 11 3 3 5 19 – 25 12p
8. Meseşul Treznea 11 4 0 7 16 – 32 12p
9. Sportul Şimleu 11 3 2 6 16 – 26 11p
10. Gloria Bobota 10 2 2 6 11 – 30 8p
11. CS Crasna 11 1 1 9 14 – 46 4p

 

 

 

One Thought to “Start anevoios în returul Ligii a IV-a”

  1. 00.41

    Treznea nu s-a prezentat la meciul din deplasare (cand de fapt ei nu s-au prezentat acasa!). din cauza strarii proaste fiind meci amancat. Marius tu ai scris articolul ? Sau erai …preafericit cand l-ai redactat ?

Leave a Comment