Începând din luna aprilie a acestui an, în urma unui Proiect de Hotărâre votat de consilierii locali, Sala Sporturilor poartă numele tehnicianului Gheorghe Tadici, cel mai reputat antrenor din handbalul feminin românesc. După aproximativ două luni, într-o altă şedinţă de Consiliu Local, a fost propus un proiect prin care Stadionul Municipal să poarte numele regretatului Gheorghe Guşet, cel mai mare aruncător român de greutate din toate timpurile.
Propunerea ca Stadionul Municipal să poarte numele marelui Guşet a fost făcută de către Dorel Labo, consilier PNŢCD.
„Ne-am gândit şi noi la un astfel de proiect şi este bine că această propunere vine din partea dumneavoatră, a consilierilor. Este binevenită, mai ales că stadionul urmează să intre într-un proces de renovare. Există o serie de etape care trebuie parcurse, dar cred că această propunere se va concretiza”, a afirmat primarul Ionel Ciunt în cadrul acelei şedinţe.
Însă, după mai bine de patru luni de la acea întâlnire a consilierilor locali, proiectul privind schimbarea denumirii Stadionului Municipal nu a fost finalizat.
Potrivit autorităţilor locale, motivul amânării îl reprezintă faptul că Stadionul Municipal a intrat într-un proces de reabilitare.
„Nu putem să punem tabla cu noua denumire a stadionului pe un şantier. Stadionul Municipal a intrat într-un proces de renovare, iar în momentul în care vor fi finalizate lucrările, vom întocmi şi proiectul prin care îi vom schimba denumirea”, ne-a declarat primarul Ionel Ciunt.
„După şedinţa în care am făcut acea propunere, am întrebat conducerea Primăriei cum vom proceda pentru a schimba denumirea Stadionului Municipal, iar autorităţile locale mi-au răspuns că se vor ocupa de acest proiect. Am înţeles că proiectul va întocmi după ce va vor fi finalizate lucrările privind împrejmuirea stadionului”, a explicat şi consilierul Dorel Labo.
Gheorghe Guşet a încetat din viaţă în data de 12 iunie, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. „Uriaşul din Carpaţi” se află pe primul loc în „Cartea de Aur” a Federaţiei Române de Atletism, campion national între anii 1990 şi 2007, de 16 ori campion balcanic, de cinci ori medaliat cu aur la Cupa Europei, a participat la opt ediţii ale Campionatelor Europene şi de cinci ori la Campionatele Mondiale, obţinând în 2006 locul cinci la Moscova (cea mai bună clasare a tuturor timpurilor a unui aruncător roman de greutate). Guşet a participat şi la trei ediţii a Jocurilor Olimpice.
Mie îmi pare rău că nu au pus tabla cu denumirea și nu sa votat încă să se numească gheorghe guset sper că și stadionul sa se reabiliteze că uitați va la Jibou au stadion frumos dar au echipa in liga 4 nu că Zalău în liga 5