Sportul Şimleu şi FC Zalău au participat la finalul săptămânii trecute, la Cupa „Juniorul” de la Satu Mare, competiţie rezervată copiilor născuţi în 2004, la care au fost înscrise 12 echipe.
Cele două formaţii sălăjene au fost repartizate în grupe diferite. Sportul Şimleu a evoluat în Grupa B, alături de Fortuna Căpleni şi Juniorul Satu Mare.
În primul meci, cel cu Fortuna Căpleni, şimleuanii s-au impus cu 4 – 2, iar în partida cu juniorul Satu Mare, victoria a fost şi mai clară, 5 – 0 pentru jucătorii pregătiţi de Romeo Oltean.
FC Zalău a fost repartizată în Grupa D, avându-le ca adversare pe Juniorul Satu Mare II şi Kinder Carei. Jucătorii pregătiţi de Gigi Gorga au avut evoluţii bune în ambele partide, reuşind să se impună cu 3 – 0 în faţa sătmărenilor şi cu 2 – 1 în disputa cu echipa din Carei.
Cele două reprezentante ale Sălajului s-au întâlnit în faza semifinală, unde Sportul Şimleu s-a impus la loviturile de departajare, după ce scorul a fost egal, 1 – 1 la finalul timpului regulamentar.
În finală, Sportul Şimleu s-a duelat cu Plimob Sighet, formaţie ce a condus, la un moment dat, cu scorul de 2 – 0. Şimleuanii au revenit şi au egalat situaţie, dar, în ultimul minut, formaţia maramureşeană a marcat golul victoriei.
„Copiii au avut o evoluţie bună şi sunt mulţumit de rezultatul pe care l-am obţinut, având în vedere că trei copii cu care am jucat, sunt născuţi în 2005”, a precizat antrenorul Romeo Oltean.
Cele mai multe goluri pentru Sportul Şimleu au fost marcate de Marian Agoston, care a şi fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.
Sportul Şimleu: Darius Coste – Raul Baciu, Vasilică Baciu, Nagy Ferencz, Rareş Grosoş, Alexandru Crişan şi Marian Agoston. Antrenor: Romeo Oltean
FC Zalău: Rareş Sălăjean, Csapo Roland, Mihai Bălăjel, Darius Puşcaş, Sabo David, Claudiu Curea, Eduard Mare, Raul Şandor, Horaţiu Pop, Godza Zoltan, Sezgin Denis şi Bogdan Barbur.