După ce, iniţial, Comisia de Competiţii din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj a validat cererea făcută de clubul Luceafărul Bălan, prin care se solicita amânarea meciului cu Sportul Şimleu, clubul de sub Măgura a făcut recurs la Comisia de Apel, iar partida a fost programată în cele din urmă. Totuşi, echipa din Bălan s-a prezentat doar cu echipa de juniori, unde Sportul Şimleu s-a impus cu scorul de 2 – 0, în timp ce la seniori, echipa pregătită de Lupo Csaba a câştigat la „masa verde”. „Am depus o hârtie la AJF, prin care am anunţat că avem probleme de efectiv şi nu ne vom prezenta la meci. Comisia de Competiţii a validat cererea noastră, după care, cei de la Şimleu au sesizat Comisia de Apel. Nu am avut niciun interes să amân acest meci, mai ales că Sportul Şimleu nu mai poate pierde locul întâi. Amânarea meciului ar fi fost benefică şi pentru cei de la Şimleu, fiindcă au nevoie de jocuri tari înainte de baraj. Vroiam să fie un meci frumos, plăcut publicului, din care ambele echipe am fi avut de câştigat”, a declarat antrenorul echipei Luceafărul Bălan, Marius Paşca.
Barcău Nuşfalău a obţinut duminică o victorie importantă, 1 – 0 pe terenul formaţiei Unirea Mirşid, cele două făcând schimb de locuri în casament în urma acestui rezultat.
Rapid Jibou se menţine pe poziţia a III-a, după ce a câştigat cu scorul de 5 – 1 meciul cu Silvania Cehu Silvaniei, în timp ce scorul etapei l-a înregistrat Dumbrava Gîlgău, care s-a impus cu 10 – 0 în faţa celor de la Olimpic Bocşa.
CS Crasna a obţinut a zecea victorie din acest sezon, câştigând cu scorul de 5 – 0 duelul cu Benfica Ileanda, succes în urma căruia, echipa pregătită de Gigi Gorga a urcat pe poziţia a şaptea în clasamentul Ligii a IV-a.
FC Zalău II rămâne pe ultima poziţie, cu doar trei victorii, după ce a pierdut la limită, scor 3 – 4 pe terenul formaţiei Gloria Bobota.
Rezultatele complete şi marcatorii:
AS Chieşd – Flacăra Halmăşd 0 – 3, 0 – 4 la juniori
Au marcat: Alin Puşcaş (min. 12), Berthold Nemeş (min. 20), Cosmin Savu (min. 9)
Sportul Şimleu – Luceafărul Bălan 3 – 0 (neprezentare), 2 – 0 la juniori
Unirea Mirşid – CS Barcău Nuşfalău 0 – 1, 0 – 3 la juniori
A marcat: Lakatos Karoly (min. 49)
Gloria Bobota – FC Zalău II 4 – 3, 2 – 5 la juniori
Au marcat: Dănuţ Gorgan (min. 10), Răzvan Gal (min. 50, 67), Gabriel Groza (min. 90+3), respectiv Daniel Supuran (min. 25, 87, 88)
Dumbrava Gîlgău – Olimpic Bocşa 10 – 0, 2 – 3 la juniori
Au marcat: Cristian Unguruşan (min. 19), Flavius Ilieş (min. 47, 49, 57, 60, 75), Mihai Mureşan (min. 68), Isai Făzăcaş (min. 81), Adrian Pop (min. 83), Mihai Breban (min. 87)
CS Crasna – Benfica Ileanda 5 – 0, 0 – 5 la juniori
Au marcat: Cătălin Sabou (min. 49, 56), Claudiu Cornaci (min. 84), Andrei Ancuţa (min. 90+1)
Rapid Jibou – Silvania Cehu Silv. 5 – 1, 2 – 1 la juniori
Au marcat: Vlad Paşcalău (min. 27), Vlad Ortelecan (min. 38), Alex Turcu (min. 50, 80), Alin Mureşan (min. 65), respectiv Mihai Mogoş (min. 40)
Clasament:
1. Sportul Şimleu 24 21 3 0 109 – 19 66p
2. Dumbrava Gîlgău 23 17 3 3 100 – 30 54p
3. Rapid Jibou 24 14 6 4 61 – 24 48p
4. CS Barcău Nuşfalău 23 15 2 6 67 – 41 47p
5. Unirea Mirşid 23 14 3 6 60 – 31 45p
6. Luceafărul Bălan 23 12 5 6 71 – 32 41p
7. CS Crasna 23 10 2 11 58 – 57 32p
8. AS Chieşd 23 9 4 10 52 – 64 31p
9. Benfica Ileanda 23 10 0 13 43 – 55 30p
10. Olimpic Bocşa 24 7 3 14 38 – 72 24p
11. Gloria Bobota 24 6 3 15 38 – 81 21p
12. Favorit Dobrin 23 6 2 15 27 – 65 20p
13. Silvania Cehu Silv. 23 4 5 14 44 – 87 17p
14. Flacăra Halmăşd 23 5 2 16 46 – 109 17p
15. FC Zalău II 24 3 1 20 34 – 81 10p