Sportul din România a fost serios afectat din cauza pandemiei provocate de Coronavirus, iar unii specialişti susţin că sportivii de performanţă sunt chiar mai expuşi la virus decât persoanele obişnuite, din cauza exerciţiilor intense şi de lungă durată. Plămânii acestora favorizează semnificativ inhalarea profundă a agenţilor infecţioşi.
Având în vedere că majoritatea competiţiilor de karate urmau să înceapă după apariţia Coronavirusului, sportivii de la Terra Kid nu au avut posibilitatea să efectueze nici un antrenament comun în acest an, prima apariţie pe tatami, în sala clubului Terra Kid, fiind vineri după- amiaza.
„Ne-am propus să facem un antrenament comun, cu toate grupele de vârstă, de la cadeţi până la seniori, petru că în momentul în care eu am venit la Terra Kid, în proporţie de 80 la sută erau seniori şi era foarte mare bătălia la Campionat şi Cupa României, fiindcă nu puteam să acoperim toate grupele de vârstă. Aveam nişte copii pe care-i antrenez de ceva timp şi care promit, iar după o discuţie cu domnul Remus (n.r. Remus Cliţan, preşedinte CS Terra Kid), am decis să punem din nou bazele şi pe grupe mici. Ne-am dorit să câştigăm fără nicio emoţie Cupa României”, ne-a declarat antrenorul clubului, Cristian Duţă, multiplu campion naţional, european şi mondial.
Având în vedere regulile extrem de stricte care se impun în această perioadă, la antrenamentul de vineri au luat parte zece sportivi, majoritatea dobândind deja oarecare experienţă la categoria lor de vârstă: Ileana Benescu, Anamaria Iacob, Iulia Cliţan, Maria Tudose, Alexia Niţă, Claudia Deaconu, Cătălin Marşovină, Chirica Luca, Dragoş Ciobănaş şi Andrei Florian.
Antrenorul CS Terra Kid consideră că situaţia creată din cauza pandemiei de Coronavirus îi afectează pe majoritatea sportivilor, în special pentru faptul că antrenamentele nu se pot desfăşura în condiţii normale.
„Ca sportiv, este extrem de dificil, deoarece eşti legat de mâini şi de picioare. Sunt antrenamente de forţă, de anduranţă, spaţiul este delimitat pentru majoritatea şi nu poţi să faci zilnic acelaşi antrenament sau să mergi pe acelaşi tipar. Am făcut şi noi antrenamente online, dar a fost dificil, fiindcă multe exerciţii le repetam. Cea mai mare problemă este că nu exista acea energie pozitivă pe care o ai în sală, pe care eu poate le-o transmit în momentul în care sunt faţă-n faţă cu ei. Una este să fi singur în faţa monitorului şi alta este să lucrezi în sală, cu 10 – 15 colegi. Am încercat să facem antrenamente pe grupe diferite, la ore diferite, dar faţă de ceea ce faci în sală e total diferit. Mental trebuie să rămâne sus, dar şi fizic trebuie să ne menţinem. O astfel de chestie, pe un sportiv îl poate distruge în totalitate. Ai nevoie de luni întregi pentru a-ţi reveni. Gândiţi-vă că sunt sportivi care se pregătesc pentru Jocurile Olimpice, se antrenează trei ani pentru o probă care durează un minut, iar după şase luni în care l-ai scos din formă, cum îşi mai revine?”, a mai afirmat Cristian Duţă.
Dat fiind faptul că atât antrenorul Cristian Duţă, cât şi o parte dintre sportivi provin din Ploieşti, preşedintele Remus Cliţan a ţinut să organizeze o acţiune mai amplă pe perioada a trei zile, nu doar simple antrenamente, cei prezenţi la acest „mini-cantonament” vizitând şi câteva „locuri de poveste” din judeţ.