Situaţie cât se poate de delicată la FC Zalău, club care în urmă cu aproximativ o lună anunţa că obiectivul pentru sezonul viitor este promovarea în Liga a II-a. Luni după-amiaza a fost programată reunirea lotului, dar consilierii locali nu au aprobat încă proiectul de finanţare. Surse din anturajul clubului susţin că echipa riscă să nu mai primească niciun ajutor financiar din partea Primăriei, iar în aceste condiţii, preşedintele Ioan Morar se vede nevoit să retragă echipa din Liga a III-a.
Dintr-o echipă care şi-a propus ca obiectiv în noul sezon promovarea în Liga a II-a, FC Zalău ar putea deveni în scurt timp istorie, cel puţin la nivelul celui de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Clubul condus de Ioan Morar şi-a programat reluarea pregătirilor pentru luni după-amiaza, însă situaţia este cât se poate de delicată. Autorităţile locale nu au aprobat încă proiectul de finanţare, iar surse din anturajul clubului susţin că sunt şanse mari ca echipa zălăuană să nu mai primească sprijin financiar din partea Primăriei Zalău.
Răspunsul venit din partea autorităţilor locale este cât se poate de elegant, dar lasă loc de interpretări.
„Comisia de analiză şi selecţie a proiectelor sportive se află în plin proces de evaluare a acestora. După stabilirea eligibilităţii, va fi propusă atribuirea de sume nerambursabile pentru selectarea proiectelor propuse şi selectate. Propunerile vor fi analizate şi discutate în şedinţa de Consiliu Local, urmând să fie adoptată o hotărâre în acest sens, după care se vor întocmi şi semna contractele de finanţare nerambursabile cu entităţile sportive respective”.
Asupra clubului planează în continuare suspiciuni de evaziune fiscală, deşi Ioan Morar a afirmat săptămâna trecută că este vorba doar de un simplu control la club. Potrivit unor zvonuri apărute în ultimele zile, se pare că acesta este principalul motiv pentru care Primăria ar refuza să mai finanţeze clubul de fotbal din municipiu.
Însă, Ioan Morar susţine că motivul ar fi altul: „din câte am înţeles, problema o reprezintă faptul că nu ne-am îndeplinit obiectivul în sezonul 2015 – 2016, când am terminat pe locul 13, iar obiectivul era o clasare între primele opt echipe. Însă, după cum bine ştiţi, au fost acele probleme financiare, când ne-au fost blocate conturile, iar eu am girat cu maşina personală şi am dat şi alt fel de garanţii ca acest club să nu moară. Acum, că s-au rezolvat acele probleme financiare, nu ni se mai alocă bani. Am investit atâţia bani în această echipă, iar acum, când ne-am propus să promovăm în Liga a II-a, autorităţile nu mai par dispuse să ne ajute. Dacă problema este faptul că nu ne-am îndeplinit obiectivul în sezonul 2015 – 2016, de ce ne-a fost aprobat proiectul în sezonul trecut? Există document prin care am specificat în acel sezon că obiectivul este greu de îndeplinit, din moment ce scopul nostru era să scăpăm de datoriile către Finanţe”, a declarat dezamăgit Ioan Morar.
Oficialul clubului speră, totuşi, ca răspunsul Primăriei în ceea ce priveşte proiectul de finanţare să fie unul pozitiv.
„Am programat reunirea lotului în data de 10 iulie, am ajuns la o înţelegere cu noii antrenori şi cu cei doi acţionari, care sunt dispuşi să aloce aproximativ 300.000 de lei, iar situaţia este incertă la club. În urmă cu aproximativ o lună, am avut o întâlnire cu cei doi oameni de afaceri din Bihor, la care au participat atât primarul Ionel Ciunt, cât şi viceprimarul Teodor Balajel. De ce nu ni s-a comunicat atunci că acest club nu va mai fi finanţat de către Primărie? Trebuia să ni se spună atunci că acest club nu mai primeşte ajutor financiar şi nu mai purtam alte discuţii cu antrenorii şi cu cei doi oameni de afaceri. Sper, totuşi, ca echipa să nu fie lăsată de izbelişte”, a mai precizat Ioan Morar.
În timp ce autorităţile locale amână aprobarea proiectului de finanţare pentru FC Zalău, consilierii judeţeni au votat săptămâna trecută suma de 60.000 de lei pentru clubul din municipiu, jumătate din bani urmând a fi viraţi în prima parte a sezoului, iar ceilalţi, pentru retur.
Dacă FC Zalău nu avea susţinerea financiară necesară evoluţiei în Liga a III-a şi va fi nevoită să se retragă din competiţie, clubul va fi retrogradat în Liga a V-a, nemaiavând drept de promovare în al treilea eşalon timp de cinci ani.
FC Zalău a activat timp de nouă sezoane în Liga a III-a, eşalon în care a promovat în vara anului 2008, după ce a învins la baraj cu scorul de 1 – 0 campioana judeţului Maramureş, Spicul Mocira.
Tot respectul pt.domnul Morar,care pune atata suflet,dar nu sunt sigur ca o echipa ABSOLUT MEDIOCRA trebuie finantat din bani publici in conditiile in care la un meci de acasa se vand in jur de 50 de bilete.
Se poate mulțumi acest lucru la ciunt Ionel și la balajel care vor că zalau sa nu aibă echipa de fotbal rușine să le fie
rezultaul implicarii lui alin demle
Fotbalul in orașul Zalău a murit după scurt timp de la revoluţie, odată cu despărţirea de finanţatorul care a dat numele, Armătura ‘,niciodată nu vom avea o echipă precum acela din perioada, Dobrau, Nasalean, Vasiliu, Boca, Predeanu, Feşnic, St. Popa, Păturica,Lăzăreanu, N. Robert, Petrenu, Nuțu, etc.. plus muncitorii Armătura iaifo…..
NU EXISTA NICIUN PROIECT
adevarul este unul trist ! De echipa s-au ocupat tot felul de oportunisti in ultimi 7-8 ani , fara un proiect clar pe termen scurt sau mediu . S-a mers la plesneala , pe langa echipa aciuindu-se tot felul de interlopi, consilieri de carton care vroiau sa fie si ei cunoscuti, iar banii de la primarie au fost irositi aiurea , la fel ca la volei pe tot felul de mercenari straini ! ( o alta poveste cu iz penal). Dar daca azi primarul ar cauta un om competent in probleme de fotbal , nu il gaseste in municipiu , desi il are consilier pe Csoka Tiberiu , care era la Armatura in spoca de glorie (regretatu Tamas Pompiliu) , dar nu se baga in aceasta mocirla greu de albit . Singurul care ar putea limpezi apele inclusiv cu ANAFUL si Curtea de conturi , pana la un loc ( La aceste structuri sunt inspectori absurzi , care au tema la controale-vezi volei ). Daca nu se actioneaza rapid Dle Ciunt -primar al municipiului – Stadionul puteti sa-l transformati in pasune sau loc de un nou Kaufland , ca tot se doreste de cativa ani ! RUSINE Zalaului care nu poate tine de trei echipe competitive, care fac sa se mai vorbeasca de Salaj si Zalau in tara si strainatate ! RUSINE POLITICULUI !!!!!
Hahahahaha cun ii cauta garfa cum ameninta CA renunta ,renuntatu Gunoaie flamande !
De mult timp se fac ilegalitati la FC Zalau,
Aici e vorba despre un abuz a celor de la curtea de conturi în interpretarea unui articol din contractul de finanțare. Să se facă public acel contract să vadă toata lumea ce e trecut în contract și cum interpretează curtea de conturi!
Soc si groaza, Marius 🙂
Curtea de conturi bantuita de niste neghiobi ,cei mai slabi economisti cu un grad intelectual zero,in frunte cu seful lor ! ” Cum e turcul,si pistolul” Distrug totul ,singura lor bucurie de handy ,plus comisionul ..cat mai gras ! Vai mama lor !!!!!