Şimleul s-a „tăiat” după primul set şi nu s-a ales cu nimic din derby-ul cu Zalăul

Remat Zalău – Phoenix Şimleu 3 – 1 (22 – 25, 25 – 18, 25 – 13, 25 – 20)

 

Duelul sălăjean dintre Remat Zalău şi Phoenix Şimleu Silvaniei, desfăşurat miercuri seara, în Sala Sporturilor din Zalău, s-a încheiat cu victoria echipei gazdă, campioana impunându-se în patru seturi.

După un debut de prim set mai reuşit pentru zălăuani, 5 – 3, şimleuanii au revenit şi au intrat cu avantaj minim la prima întrerupere tehnică. Phoenix a avut avans minim şi la al doilea time-out tehnic. Oaspeţii au continuat să joace la fel de bine pe faza de atac şi pe finalul setului, în timp ce gazdele au făcut desul de multe greşeli atât la serviciu, cât şi la primire, permiţându-i echipei Phoenix să se impună la 22.

Campioana şi-a dat seama după primul set că nu e de glumit cu echipa din Şimleu, iar jucătorii antrenaţi de Vlaicu au început mult mai motivaţi actul secund. La scorul de 4 – 2 pentru Remat, Abraham a solicitat primul time-out, iar la 6 – 3 la cerut deja pe al doilea. Voleibaliştii oaspeţi tot nu şi-au revenit şi au intrat cu handicap de trei puncte la primul timp tehnic, după ce Mircea Abraham a mutat pe extremă, înlocuindu-l pe Bala cu Filip. Diferenţa a cresut şi mai mult în favoarea gazdelor, care au condus cu 16 – 9 la a doua întrerupere tehnică a setului, după ce Abraham schimbase şi a doua extremă, pe Teuşan cu Sergiu Ivan. Rematul şi-a păstrat până la final avansul de şapte puncte, câştigând parţialul la 18 şi restabilind egalitatea pe seturi.

Voleibaliştii Şimleului au dat impresia în actul trei că au căzut psihic, făcând tot mai multe greşeli pe faza de construcţie. Rematul a arătat mult mai bine şi a reuşit să se impună la 13, după ce a condus cu 8 – 5 şi 16 – 8 la cele două întreruperi tehnice.

Tot Zalăul a început mai bine şi în ultimul set, având avantaj de trei puncte la primul time-out tehnic. Şimleul a avut un moment de revenire, a restabilit egalitatea la 11 şi chiar a preluat conducerea, Aurel Vlaicu solicitând primul time-out la scorul de 12 – 11 în favoarea oaspeţilor. Gazdele nu au mai comis atâtea greşeli şi au preluat din nou conducerea, având 16 – 13 la al doilea timp tehnic de odihnă. Până la final, Rematul nu a mai putut fi oprită, brazilianul Veloso închizând setul la 20, pe atac, şi, totodată, meciul.

Remat Zalău: Andrei Stoian, Peter Nagy, Fabian Birău, Mihai Gheorghiţă, Paulo Veloso, Vlad Tebieş şi Adrian Feher (libero). Au mai evoluat: Şerban Paşcan, Răzvan Mihalcea. Antrenori: Aurel Vlaicu şi Ovidiu Macarie

Aurel Vlaicu, antrenor Remat Zalău: „Probabil am început cu foarte multă dorinţă, iar acest lucru s-a văzut. Probabil am fost puţin mai crispaţi la început, dar mă bucur că am rămas concentraţi la meci şi am avut puterea să revenim şi să obţinem cele trei puncte. Nu s-a întamplat nimic special în pauza dintre primul şi al doilea set. Efectiv le-am spus băieţilor că au valoarea şi trebuie să o arate pe teren. M-au ascultat, iar în următoarele trei seturi au făcut ce au ştiut mai bine. Ce îmi place foarte mult la echipa din Şimleu este spiritul de sacrificiu şi dorinţa de a juca cât mai bine. Având în vedere că sala de la Şimleu este plină la toate meciuri cred că Phoenix merită şi mi-aş dori foarte mult să rămână în Divizia A1”.

Phoenix Şimleu: Toth Gabor, Cristian Pop, Ionuţ Silaghi, Ionuţ Rus, Marian Bala, Ovidiu Teuşan, Paul Olar (libero). Au mai evoluat: Florin Filip, Sergiu Ivan, Gabriel Kis, Andrei Harlişca, Bokor Gabor. Antrenori: Mircea Abraham şi Marius Oniga

Mircea Abraham, antrenor Phoenix Şimleu: „Mă bucur că a fost un meci frumos, chiar dacă am pierdut. Au fost ambiţii între jucători, bineînţeles că acestea au rămas pe teren şi a ieşit până la urmă un adevărat derby local. Merită felicitate ambele echipe pentru prestaţia avută, în special gazdele, care au ştiut să exploateze fiecare minge la maximum. Noi am avut o cădere după primul set. Probabil jucătorii au crezut că dacă am câştigat un set restul vine de la sine. În volei însă trebuie să lupţi până la ultima minge dacă vrei să câştigi. Nu pot să spun că, neapărat m-a nemulţumit arbitrajul, pentru că s-au făcut greşeli împotriva ambelor echipe, însă arbitri trebuie să accepte ideea că jucătorii sunt pionii principali şi ei trebuie să şi iasă în evidenţă. Cred că Rematul are puterea să ajjungă cel puţin în semifinale, fiindcă jucătorii ascultă indicaţiile tactice de pe margine. Mi-a plăcut Zalăul. Este o echipă ascultătoare care, dacă va juca tot aşa, va avea câştig de cauză”.

 

 

2 Thoughts to “Şimleul s-a „tăiat” după primul set şi nu s-a ales cu nimic din derby-ul cu Zalăul”

  1. Bravo baietii, sper sa castigam campionatul 🙂

Leave a Comment