Phoenix Şimleu Silvaniei – CVM Tomis Constanţa 1 – 3 (18 – 25, 21 – 25, 25 – 21, 16 – 25)
Lucrurile par să se complice tot mai mult pentru Phoenix Şimleu Silvaniei, în ceea ce priveşte calificarea în play-off-ul Diviziei A1 de volei. După ce au reşit să câştige două seturi şi, totodată un punct pe terenul liderului, în turul campionatului, şimleuanii au obţinut sâmbătă seara un singur set, pe teren propriu, în faţa echipei Tomis Constanţa.
Scorul final a fost 3 – 1 pentru constănţeni, însă, la un moment dat, şimleuanii au dat semne de revenire, publicul prezent în Sala „Silvania” sperând că favoriţii vor trimite partida chiar în tie-break.
Nici nu a început bine jocul de la Şimleu că Tomisul a şi avut un avans de patru puncte, cu care au şi intrat la prima întrerupere tehnică. La 5 – 9, Mircea Abraham a şi efectuat prima schimbare, pe centru, Silaghi, în locul lui Rus. A efectuat-o repede şi pe cea de-a doua, la 6 – 11, înlocuindu-l pe universalul Pop cu Kis. Tabela a arătat 11 – 16 la al doilea time-out tehnic, după care, Abraham a schimbat şi coordonatorul de joc, introducându-l pe Harlişca, în locul maghiarului Toth. Zarurile erau aruncate însă, iar Constanţa s-a impus, lejer, la 18.
Nici setul doi nu a început deloc bine pentru gazde, Abraham făcând o nouă schimbare la 3 – 7, Filip în locul lui Teuşan. După 8 – 3 la primul timp tehnic, constănţenii au avut avantaj de nouă puncte la a doua întrerupere tehnică, 16 – 7. Şimleul s-a apropiat la patru puncte, 17 – 21, obligându-l pe antrenorul bulgar, Stoev, să solicite primul time-out din acest meci. La gazde a intrat şi tânărul Sergiu Ivan, Şimleul s-a apropiat chiar la trei puncte, 20 – 23, dar pe final tot Constanţa a fost mai proaspătă, câştigând la 21.
Parţialul al treilea a arătat cu totul altfel. Voleibaliştii şimleuani s-au trezit parcă la realitate şi au început bine, conducând cu 4 – 3. Oaspeţii au avut avantaj la ambele time-out-uri tehnice, conducând cu 8 – 6 şi 16 – 15, dar Şimleul a revenit spectaculos pe final. La 19 – 18 pentru Phoenix, Stoev a solicitat timp de odihnă. L-a reintrodus în teren pe Bojovik şi i-a aruncat în luptă pe Spînu şi pe Stoykov, dar şimleuanii au fost de neoprit, câştigând la 21.
După cum a început actula patru, 3 – 0 pentru gazde, toattă lumea se aştepta ca echipa câştigătoare să se decidă în decisiv. N-a fost să fie, chiar dacă Şimleul a mers cap la cap până la 10 cu Tomis Constanţa. Oaspeţii şi-au dat seama rapid că nu e de glumit şi au turat motoarele, iar şimleul a mai acumulat doar şase puncte până la final, pierzând la 16.
Phoenix Şimleu: Toth Gabor, Cristian Pop, Bokor Gabor, Ionuţ Rus, Marian Bala, Ovidiu Teuşan, Paul Olar (libero). Au mai evoluat: Ionuţ Silaghi, Gabriel Kis, Andrei Harlişca, Florin Filip şi Sergiu Ivan. Antrenori: Mircea Abraham şi Marius Oniga
Mircea Abraham, antrenor Phoenix Şimleu: „Am luat trei seturi în faţa Constanţei din două meciuri. Este păcat că nu le-am luat într-un singur meci. Păcat că băieţii nu au avut încredere în ei de la începutul meciului, fiindcă eu cred că puteam obţine mai mult de la acest meci. Şi-au dat seama că pot obţine ceva abia în setul trei, iat în setul patru, Constanţa a apăsat din nou pe acceleraţie şi s-au desprins. Nu am făcut un meci foarte rău, fiindcă trebuie să ţinem cont de valoarea adversarului. Nu ne rămâne decât să ne pregătim cât mai bine pentru a prinde play-off-ul”.
CVM Tomis Constanţa: Javier Gonzalez, Adrian Gontariu, Igor Merkushev, Sergiu Stancu, Mladen Bojovik, Milos Terzic, Marko Smardzic (libero). Au mai evoluat: Răzvan Tănăsescu, Andrei Laza, Kostadin Stoykov, Andrei Spînu. Antrenor: Martin Stoev
Adrian Gontariu, universal Tomis Constanţa: „Noi ne-am făcut jocul puţin mai greu, mai precis eu, fiindcă am făcut trei greşeli consecutive la 18 egal, în setul trei. Ne-am revenit în setul patru, chiar dacă au avut ei 3 – 0 la început şi am obţinut ceea ce ne-am propus. Echipa din Şimleu mi se pare o formaţie destul de instabilă. Face câteva jocuri bune, apoi o serie de jocuri mai proaste. Este păcat că nu pot oferi un volei constant, mai ales pe teren propriu, unde au susţinere foarte mare din partea publicului. Eu cred că Şimleul este o echipă de play-off”.