Chiar dacă accesul în tribunele Stadionului Municipal Zalău a fost limitat din cauza pandemiei de coronavirus, iubitorii fotbalului din judeţ au venit în număr destul de mare la „derby de Sălaj”, privind partida din afara stadionului. A meritat efortul făcut de aceştia, având în vedere că s-au înscris nu mai puţin de şase goluri în partida disputată sâmbătă, între SCM Zalău şi Sportul Şimleu, zălăuanii impunându-se la final cu 4 – 2. A fost pentru prima dată în istoria fotbalului sălăjean când două echipe din judeţ se află pe podium în Liga a III-a înaintea duelului direct.
Ambele echipe au avut câteva absenţe importante în formula de bază, existând cazuri de infectare cu noul coronavirus atât la clubul zălăuan, cât şi la Sportul Şimleu. Şimleuanii nu l-au avut pe bancă nici pe antrenorul George Zima, depistat şi acesta pozitiv în urma testului efectuat miercuri. Şimleuanii au avut şi patru jucători lipsă, în timp ce SCM Zalău a avut trei cazuri confirmate.
După un prim sfert de oră fără ocazii importante la cele două porţi, Zalăul a reuşit deschiderea scorului în minutul 18, prin Raul Stanciu, care a transformat o lovitură de pedeapsă obţinută de Sebastian Duma. Replica Şimleului a venit după numai şapte minute, Adelin Neaga restabilind egalitatea, printr-un şut la colţul lung, din interiorul careului. Trei minute mai târziu, oaspeţii au trecut în avantaj, Marius Leitan reuluând cu capul în plasă centrarea lui Bogdan Ciaca. Şimleuanii începeau să spere la o nouă victorie în faţa Zalăului, după cea din prima fază a Cupei României, dar până la pauză, echipa condusă de Marius Paşca a mai înscris de două ori, intrând cu avantaj minim la cabine. 2 – 2 a devenit scorul în minutul 29, după un şut plasat trimis de Sebastian Culda, din interiorul careului. La scorul de 2 – 2, oaspeţii au solicitat lovitură de pedeapsă pentru un henţ comis în careu de un fundaş al Zalăului, dar centralul întâlnirii a lăsat jocul să continue. Sebastian Culda a dus din nou Zalăul în avantaj în minutul 37, învingându-l pe portarul Şimleului cu un şut de la aproximativ 20 de metri, trimis în vinclu. SCM-ul putea avea avantaj chiar de două goluri la pauză, dar Cubaş a ratat din situaţie de „unu la unu” cu portarul advers.
Sportul Şimleu a avut o primă ocazie notabilă în partea secundă, în minutul 58, când şutul-centrare trimis de Vlad Pop a fost respins în corner de portarul Andrei Pop. În minutul 73, Denis Cubaş a trecut din nou pe lângă gol, mingea reluată de acesta cu capul din interiorul careului lovind bara transversală. Sebastian Duma a adus liniştea în tabăra Zalăului în minutul 77, marcând pentru 4 – 2 cu un şut plasat, din interiorul careului, după o acţiune individuală.
În urma acestui rezultat, SCM Zalău se menţine pe prima poziţie, cu 16 puncte, dar un meci mai puţin disputat, în timp ce Sportul Şimleu se menţine pe locul trei, cu 11 puncte. Pentru SCM Zalău urmează miercuri, de la ora 15, restanţa de pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, după care, sâmbătă, zălăuani se vor deplasa la Satu Mare pentru disputa cu CSM.
Sportul Şimleu va evolua pe teren propriu în etapa de sâmbătă, urmând să primească vizita celor de la Minaur Baia Mare.
SCM Zalău: Andrei Pop – Florin Pop, Alin Mutu, Kis Lorant, Mihai Forna, Sebastian Duma, Raul Stanciu, Cristin Jalbă, Denis Cubaş, Sebastian Culda şi Mihai Petra. Au mai evoluat: Alexandru Jula, Dănuţ Cozma şi Răzvan Dulap. Antrenori: Marius Paşca (antrenor principal) şi Alexandru Pop (antrenor secund)
Sportul Şimleu: Paul Cosma – Silviu Crişan, Vlad Pop, Olimpiu Ardelean, Marius Leitan, Bogdan Ciaca, Luigi Pop, George Contraş, Adelin Neaga şi Gueye Mansour. Au mai evoluat: Sebastian Pop, Alexandru Cătuna şi Dan Martin. Delegat: Emil Borz
Mercenarii- copii din Simleu 4-2!
Gueye Mansour a fost cel maj copil din Simleu.
Zima vezi ca exista dreptatea divină după ce ai nenorocit copii pe care i-ai dat afară fara nici o explicatie sti tu despre ce vorbim