SCM Zalău a susţinut în urmă cu o săptămână primul joc de verificare din această vară, adversară fiind tot o formaţie din Liga a III-a, Sănătatea Servicii Publice Cluj, în faţa căreia, echipa condusă de George Zima a cedat cu 1 – 2, ambele goluri ale clujenilor fiind marcate în ultimele minute. La o săptămână distanţă, gruparea de la poalele Meseşului va susţine un nou joc de verificare, de această dată în faţa unei formaţii din Liga a II-a, Universitatea Cluj. Partida dintre „şepcile roşii” şi SCM Zalău este programată vineri, începând cu ora 11, pe Cluj Arena.
În data de 21 iulie, echipa zălăuană are programat un nou amical, adversară urmând a fi CSM Satu Mare, apoi în data de 7 august, un nou joc de verificare cu Arieşul Turda. În 14 august este programat amicalul cu echipa de juniori Under 19 a clubului Csikszereda Miercurea Ciuc, care a devenit campioană naţională, iar în 21 august va avea loc amicalul cu Şomii Lipova. Conducerea tehnică mai caută un adversar pentru data de 24 august, urmând ca patru zile mai târziu, în data de 28 august să înceapă noul sezon al Ligii a III-a.
La formaţia zălăuană a revenit zilele trecute Mihai Forna, jucător ce aparţine clubului Universitatea Cluj. Acesta a evoluat sezonul trecut la SCM Zalău sub formă de împrumut, conducerea Universităţii împrumutându-l la echipa zălăuană şi pentru sezonul următor.
Sub conducerea lui George Zima a revenit începând din această săptămână şi Mihai Onicaş, fostul jucător al Stelei fiind considerat unul dintre cei mai eficienţi jucători din sezonul trecut.
Și au pierdut și cu u Cluj se vede revenirea la SCM Zalău a lui pasca oricum cu el manager SCM Zalău nu va promova în liga 2 ca cu meme Stoica fcsb nu ia campionatul rușine PASCA MARIUS NU EȘTI BUN NICI DE MANAGER CA DE ANTRENOR