Situată pe penultimul loc la finalul turului, SCM Zalău a transferat un număr mare de jucători în iarnă pentru a-şi putea îndeplini obiectivul – salvarea de la retrogradare. Un singur meci a apucat noua echipă a antrenorului Marius Paşca să susţină în retur, la Dej, în faţa Unirii, unde a cedat cu 1 – 3, după care campionatul a fost înrerupt din cauza pandemiei de COVID-19. S-au făcut tot felul de speculaţii în perioada de urgenţă, apoi, odată cu trecerea la starea de alertă, s-a pus în discuţie chiar varianta reluării campionatului. În cele din urmă, însă, Federaţia Română de Fotbal a decis ca Liga a III-a să nu se mai reia, iar în sezonul viitor, Liga a III-a să aibă în componenţă tot cinci serii, dar cu 18 echipe în fiecare serie, cu două mai mult decât în actualul sezon. În urma deciziei luate de forul condus de Răzvan Burleanu, formaţia zălăuană rămâne în Liga III-a, însă, potrivit directorului executiv, Marcel Doru Ţârle, lucrurile vor arăta cu totul altfel în sezonul viitor.
„Ar fi absurd să discutăm despre evitarea retrogradării şi în sezonul viitor. Dispunem de un buget onorabil, ceea ce ne obligă la mai mult. Am început campionatul mai greoi, cu unele probleme pe care nu vreau să le mai discut, iar în iarnă am adus întăriri tocmai pentru a ne salva de la retrogradare, lucru pe care cred că l-am fi reuşit dacă se juca până la final. Lucrăm deja la strategia pentru sezonul viitor, iar obiectivele noastre vor fi cu totul altele. Ne dorim o clasare între primele locuri, fiindcă Zalăul este un oraş cu tradiţie în fotbal şi cred că oamenii din această zonă merită să vadă un fotbal de calitate pe Stadionul Municipal”, ne-a declarat Doru Ţârle.
Chiar dacă o mare parte dintre jucătorii clubului se află la final de contract, conducerea SCM Zalău doreşte să poarte tratative cu fiecare în parte pentru o continuare la formaţia de la poalele Meseşului, mai ales că şi jucătorii au dat de înţeles că doresc acest lucru.
Sper ca în campionatul viitor SCM Zalău sa aibă alt obiectiv decât evitarea retrogradării Zalău merita mai mult decât liga 3 trebuie seriozitate și profesionalism la jucători antrenor și conducerea clubului toți sa tragă în aceiași caruta
Primele locuri de la coada clasamentului!!!???
cu pitintel noroc v-ati salvat, flore a ramas fara cuvinte
Ar trebui să aibă obiective mai realiste, abia au scăpat de retrocedare, și nu ai cum să te visez campion, mai intai sa confirmi cu victorii constante.
Au scăpat de retrogradare
Si acum ati fost pe primul loc…daca se intoarce clasamentul! Noroc cu pandemia, ca in toamna jucati cu Cosniciu , Bocsa sau Ileanda!