SCM Zalău a ratat cea mai mare şansă de promovare în Liga a II-a din ultimii 16 ani 8 septembrie 2005 este ziua în care Zalăul a susţinut ultimul meci în Liga a II-a (Divizia B la acea vreme). Au urmat 16 ani în care fotbalul zălăuan nu a mai cunoscut acest eşalon, chiar dacă, în unele sezoane s-a vorbit despre o oarecare dorinţă de promovare. La aproape 16 ani distanţă, SCM Zalău a fost la câteva secunde de un rezultat istoric, performanţă care, din păcate, se mai lasă aşteptată cel puţin încă un an. Echipa zălăuană a avut o evoluţie remarcabilă în ambele dueluri din semifinale barajului de promovare cu CSO Cugir, în poarta căreia a marcat patru goluri, fără să primească, în schimb, nici unul. A urmat turul finalei cu Unirea Dej, încheiat cu un scor „alb”, 0 – 0, după un joc tactic bine pus la punct de antrenorul George Zima. Sâmbătă, în returul de la Zalău, am fost la mâna noastră, iar în minutul 60 am început să visăm frumos după golul înscris de Mihai Onicaş. Jocul Zalăului nu a mai fost la fel de spectaculos ca în turul de la Dej, dar nici Unirea nu a mai arătat la fel de bine. Minutele, însă, se scurgeau în favoarea noastră. Trecuseră cele 90 de minute, iar arbitrul de rezervă a dictat patru minute de prelungiri. Publicul zălăuan era în picioare, aşteptând fluierul final şi sărbătoarea de la sfârşitul partidei. Mingea ieşiseră în afara terenului de joc, trecuseră şi cele patru minute de prelungiri, dar centralul Rareş Vidican a ezitat să fluiere finalul, lăsând oaspeţii să repună mingea de la margine. Mihai Forna a comis un fault total inutil la aproximativ 20 de metri de poarta zălăuană, fază la finalul căreia, Stadionul Municipal a fost redus la tăcere. Apărarea Zalăului a fost visătoare exact în momentul în care jucătorii trebuiua să fie cei mai concentraţi, iar oaspeţii au profitat şi au înscris golul egalizator, de 1 – 1, prin căpitanul Cătinean, golul care duce Unirea Dej în Liga a II-a şi lasă Zalăul tot în eşalonul trei… Al câtelea an…? Am visat tot mai frumos de la meci la meci, am fost atât de aproape, la doar câteva secunde dar, parcă cineva a pus un blestem pe fotbalul zălăuan. Am fost neputincioşi exact în momentul în care trebuia să fim cei mai lucizi. Ne-am pripit exact la ultima fază a meciului. Promovarea a fost în mâinile noastre, dar am pierdut jocul exact la ultima carte. Am fost atât de aproape dar, de fapt, atât de departe…
Final “cu scântei “
Tensiunea a atins cote maxime în minutele de prelungiri ale partidei de sâmbătă, iar după înscrierea golului egalizator al oaspeţilor, spiritele s-au încins pe Stadionul Municipal. Bucuria dejenilor a depăşit limita normalului, aceştia arătând gesturi obsecene şi adresându-le zălăuanilor cuvinte obscene, inclusiv celor din tribune, iar zălăuanii au ripostat imediat. S-a iscat o bătaie generală, care s-a lăsat şi cu eliminări şi care nu a făcut altceva decât să pună şi mai multă sare pe rana zălăuanilor.
Mesaje dure la adresa conducerii
Aşa cum era de aşteptat pentru un meci atât de important, zălăuanii s-au prezentat la stadion în număr foarte mare, însă accesul a fost limitat, conform noului protocol medical aprobat de FRF. Dacă o parte dintre suporteri au confecţionat bannere de încurajare “Daţi tot ce aveţi mai bun pentru culori şi onoare, După 16 ani, la Zalău să fie sărbătoare”, câţiva dintre spectatorii rămaşi în afara stadionului au afişat bannere împotriva conducerii, făcând referire la directorul clubului, Doru Ţârle, şi la managerul secţiei de fotbal, Alin Pop. “Doru Ţârle nu-i isteţ, Doru este un mistreţ” şi “Alin Pop şi alte nume de care fotbalul nu a auzit, să plece cum au venit” au fost cele două bannere ale suporterilor rămaşi în afara stadionului.
M. M.
Asa patim cand Pura de la primarie face schemele de joc . Acest gigi Becali al Zalului. Dar o face pe banii nostri . Trist
De doua ori e pe banii nostri . La primaria ca director face doar figuratie , toata ziua se ocupa cica de fotbal. Dom primar , chiar nu gasesti niste profedionisti ?
S-au batut la final ca nebunii asta e nivelul
Sa le fie rușine la SCM Zalău au batut joc de mine noi de bani publici de taxe rușine
CUIE MIUNT
Goie ce functie are la CSM ? Am văzut că ia bătut cu pumni pe copiii de la Dej.acest Mafalda fotbalului Sălăjan
Un fel de domnu Goe, prost si fara creier
Din articol se īnțelege că arbitrul este de vina. Și atunci ce aveți cu cei de prin primărie, că doar acolo sunt găști, pe banii noștrii.
Cine sunt AlinPop și Doru Tirlea de au ajuns să conducă CSM Zalău? Ce îi recomandă pt aceste funcție?
10,36, cum cine este Alin Pop ? Nu ai văzut cine stătea la oficială, lãngă Ciunt ?
Julia a început tot scandalu,trebuie dat afară de la echipă,Nu avem nevoie de ciobani!
La fel si Tirle împreună cu Pop,Sa se duca roți să nu mai auzim de ei în veci! Amin!
Vorba aia – n-ai cu cine. Tot felul de dubiosi la echipa ce nu au nimic de-a face cu sportul. De ce iti bati primare joc de noi ? Ti-ai pus la echipa fini si membrii de partid . Pacat !
Justice for Pașca
Când pe Pasca îl alungați…..liga 2-a n-o pupați.
Când se întâmplă în ultima secunda asta numa dreptate divina poate sa fie. Despre Mister Pasca vreau sa vb căci e printre putinii daca nu și singurul antrenor cu onoare și demnitate care a fost înlăturat de lipitorile politicului. Care au simțit miros de bani, funcții, publicitate și au renunțat la un om cu caracter cum este Marius Pașca. Un antrenor deosebit și un om de mare caracter. Mister Pasca pentru suporterii de fotbal ești cel mai bun din Salaj.
Asta meritam cand Tirle si Pura se baga undw habar nu au Ne dadeau noua indicatii de joc daca spuneam ceva ne puneau la pinct. Manevre cu bani seriosi
Când politicul se baga …. CSM Zalău nu promovează.