După trei etape în care noua echipă de fotbal a Zalăului a obţinut un singur punct, vineri a venit şi prima victorie pentru SCM Zalău. Jucătorii pregătiţi de Alexandru Pop au învins cu scorul de 3 – 1 pe teren propriu Avântul Reghin, o formaţie ce a obţinut cinci puncte în primele trei runde.
Contrar începutului de meci, în care oaspeţii au avut câteva ocazii clare de a înscrie, SCM Zalău a deschis scorul în minutul 21 prin Sebastian Culda, care a reluat balonul în plasă după o centrare trimisă în careu de Sebastian Duma. Scorul pauzei a fost 2 – 0, după ce una apărător al echipei oaspetel a trimis balonul în proprie poartă.
Partea a doua nu a mai fost la fel de spectaculoasă, cel puţin până în minutul 73, când oaspeţii au redus din handicap prin David Potor. Până la final, Zalăul a mai înscris o dată, prin portarul Claudiu Băican, care a transformat o lovitură de pedeapsă obţinută de Sebastian Duma.
SCM Zalău a ajuns la minus două puncte după patru etape, urmând ca în etapa viitoare, programată vineri, să evolueze pe terenul echipei CSC Sâmnartin, formaţie ce a pierdut în etapa de sâmbătă cu scorul de 0 – 3 pe terenul echipei Unirea 1924 Alba Iulia.
SCM Zalău: Claudiu Băican – Iustin Ardelea, Cristian Călin, Varga Markusz (min. 68, Denis Laza), Andrei Şumlea, Alex Turcu (min. 46, Florin Pop), Denis Cubaş (min. 77, Daniel Supuran), Sebastian Culda, Raul Vitan (min. 56, Bogdan Boje), Sebastian Duma şi Arnold Neures. Antrenor: Alexandru Pop. Delegat: Vasile Jula.
Bravo felicitari pentru frumoasă victorie de ieri cât mai multe hai SCM zalau victorie