1 iulie este data la care SCM Zalău are programată reunirea lotului în vederea pregătirii noului sezon, iar până la acea dată, conducerea intenţionează să formeze în mare parte lotul pentru ediţia viitoare a Ligii a III-a. Rămasă în eşalonul trei, după ce a ratat promovarea în ultima secundă, SCM Zalău nu renunţă la varianta promovării în eşalonul secund. Antrenorul George Zima intenţionează să păstreze o mare parte dintre jucătorii cu care a lucrat în ediţia trecută, dar are şi o listă cu jucătorii pe care şi-i doreşte la club în această vară.
Prima achiziţie s-a şi efectuat, conducerea SCM Zalău ajungând la un acord cu mijlocaşul Alexandru Sorian, fotbalist ce a evoluat chiar şi la nivelul Ligii I, iar în Liga a II-a are peste 100 de prezenţe.
„Cu cei de la SCM Zalău am mai purtat tratative şi în iarnă, dar atunci eram încă sub contract cu CSC Sânmartin. Cunosc echipa şi ştiu să faptul că este un antrenor dornic să facă performanţă, care a făcut lucruri frumoase şi la Şimleu Silvaniei”, a declarat noua achiziţie a Zalăului.
În vârstă de 30 de ani, Sorian a semnat cu SCM Zalău un contract valabil pe o perioadă de două sezoane, contractul său urmând să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie.
Alexandru Sorian a mai evoluat în trecut la Liberty Salonta, Bihorul Oradea, Săgeata Năvodari, UTA Arad, Luceafărul Oradea, Metalurgistul Cugir şi CSC Sânmartin.
În sezonul precedent, mijlocaşul de 30 de ani a fost golgeterul formaţiei bihorene, cu şase reuşite.
[…] Vezi mai mult… […]