Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj organizează la finalul fiecărui an festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi din judeţ. Intitulat în acest an „Laureaţii anului sportiv 2017 în Sălaj”, evenimentul s-a desfăşurat marţi după-amiaza, la sala de spectacole a clădirii „Transilvania”. C
Conducerea DJST Sălaj a decis în urmă cu câţiva ani să aclătuiască două clasamente, unul pentru sporturile olimpice, altul pentru cele neolimpice, dar şi unul al sporturilor de echipă.
Dacă anul trecut, în cele două clasamente au fost incluşi doar trei sportivi din afara judeţului, numărul acestora a crescut în acest an la şapte.
Atleta Daniela Cîrlan, handbalista Valentina Panici şi voleibalistul Răzvan Mihalcea au fost cei trei sportivi incluşi în clasamentele de anul trecut. În acest an, atleta originară din Sibiu nu a mai făcut parte din „Top 10” la sporturilor olimpice, iar locul Valentinei Panici a fost luat de o altă handbalistă de la HC Zalău, Ana Maria Dragut, născută în Dărăbani (Botoşani). Aceasta a ocupat locul trei în clasamentul sporturilor olimpice, obţinând în acest an medalia de bronz în Liga Naţională cu HC Zalău şi făcând parte din lotul echipei naţionale care a participat la Campionatul Mondial din Germania.
Transferat la echipa de volei a Zalăului în 2011, bucureşteanul Răzvan Mihalcea a ocupat locul patru în clasamentul sporturilor olimpice, devenind campion al României în vara acestui an.
Dacă în clasamentul „olimpicilor” s-au regăsit doar doi sportivi din afara judeţului, clasamentul „neolimpicilor” a cuprins cinci astfel de sportivi, toţi fiind practicanţi de arte marţiale, reprezentanţi ai clubului Terra Kid Zalău.
Ana Popescu, originară din Bucureşti, a ocupat locul doi în clasamentul „neolimpicilor”, după zălăuanca Iulia Cliţan, o altă reprezentantă a clubului Terra Kid Zalău. Pe poziţia a treia s-a clasat ploieşteanul Horaţiu Lixandru, iar craioveanul Rareş Mayer, pe locul cinci. Tot din Craiova provine şi ocupantul locului şase, Vlad Popescu, iar ploieşteanul Cristian Duţă se situează pe locul nouă.
Clubul Terra Kid Zalău este antrenat de Oliwer Dobre, legitimat la CS Aluminiu Alro Slatina, care a fost desemnat în repetate rânduri cel mai bun sportiv al judeţului Olt.
Aflat pentru prima dată la un astfel de eveniment, la fel ca ceilalţi cinci sportivi proveniţi din afara judeţului, antrenorul CS Terra Kid Zalău s-a arătat încântat de modul în care a fost organizată Gala „Laureaţii anului sportiv 2017 în Sălaj”.
„Mă simt onorat să mă aflu pentru prima dată la un astfel de eveniment, am descoperiţi aici oameni minunaţi, dedicaţi sportului. Mă bucur că am preluat acest club, dar această „mişcare” a avut loc după plecarea prietenului meu, Călin Marincaş, care a dorit să-şi urmeze propriul drum. Cum am mai spus, Iulia Cliţan este o sportivă care a ajuns cunoscută datorită lui Călin Marincaş. Aportul meu la Terra Kid Zalău are legătură cu ceilalţi sportivi, pe care i-am preluat de la alte cluburi. La momentul în care i-am preluat, erau pe o pantă descendentă, dar am reuşit să-i resuscitez şi să aduc performanţe pentru acest club. Sper să obţinem rezultate bune în continuare, mai ales la nivel de seniori, fiindcă, în opinia mea, marea problemă a sportului din România o reprezintă lipsa seniorilor. Eu am mai multe obiective, antrenez şi clubul Rei-Do Caracal, dar important este că reuşesc să-mi menţin sportivii în top”, a precizat Oliwer Dobre.
Atât sportivii incluşi în cele două clasamente, cât şi antrenorii acestora au primit premii în bani din partea autorităţilor locale şi a DJST Sălaj, suma totală cu care au fost premiaţi fiind de peste 50.000 de lei.