Plecată la Galda de Jos cu gândul de obţine toate punctele puse în joc şi de a scăpa de ultima poziţie din Seria a V-a, SCM Zalău a pierdut cu scorul de 2 – 5 duelul cu Industria Galda, iar salvarea de la retrogradarea devine o misiune tot mai dificilă pentru zălăuani, care sunt la zece puncte în spatele echipei de pe locul 12 – ultimul ce permite rămânerea în eşalonul trei.
La fel ca în deplasarea de la Cugir, SCM Zalău a început bine jocul, înscriind prin căpitanul Răzvan Dulap, care a reluat cu capul în plasă centrarea lui Sebastian Duma. Câteva minute a durat bucuria elevilor lui Marius Paşca, deoarece gazdele au beneficiat de o lovitură de pedeapsă după un henţ comis în careu de Sebastian Culda, penalty-ul fiind transformat de Alecu Cioară. Jucătorul Zalăului a fost eliminat la această fază, iar oaspeţii au jucat în inferiortate numerică până la finalul meciului. În ultimul minut al primei părţi, acelaşi Cioară a înscris pentru 2 – 1, iar în minutul 52 a reuşit hattrick-ul, transformând a doua lovitură de pedeapsă de care au beneficiat gazdele. În minutul 85, arbitrul întâlnirii a arătat pentru a treia oară punctul cu var din careul Zalăului, iar Frenţiu l-a învins pe portarul Andrei Pop, ducând scorul la 4 – 1. Zalăul a redus din handicap în minutul 88, prin Alex Turcu, dar tabela au închis-o tot gazdele, prin Muntean, iar SCM rămâne pe ultima poziţie, cu 2 puncte acumulate.
În etapa viitoare, SCM Zalău va primi vizita liderului Luceafărul Oradea.
Rezultatele complete din etapa a XI-a: CFR II Cluj – Unirea Dej 2 – 1, Sticla Arieşul Turda – CSC Sânmartin 2 – 1, Fotbal Comuna Recea – Avântul Reghin 4 – 2, Metalurgistul Cugir – Gloria Bistriţa 3 – 2, Minaur Baia Mare – Viitorul Şelimbăr 5 – 0, Industria Galda – SCM Zalău 5 – 2, Luceafărul Oradea – Unirea Dej 3 – 2, Odorheiu Secuiesc – Sănătatea Cluj 0 – 2.
Asta e ce sa facem daca punem antrenor din liga 4 la SCM Zalău pe pasca Marius retrogradarea va fi păcat ca Zalău nu vamai avea echipa de liga 3 putem mulțumi la primaru ionel ciunt care user pricepe la fotbal păcat de oras
Daca au licenta acesti antrenori nu inseamna ca stiu si fotbal M.P e rudimentar
cu idei invechite se lauda pe la Gilgau că e cel mai tare
Ciunt culege ce a semanat din pacate , pe seama contribuabilului zalauan. Cu Pasca si Alin POP=fiul senatorului de doi lei ! Merita !