Sălăjeanul Vlad Morar (25 de ani) impresionează în prima ligă din Grecia. Este unul dintre cei mai buni atacanţi, iar reprezentanţii anumitor cluburi au început să se intereseze imediat de el.
În present, evoluează pentru Panetolikos, dar e posibil să plece într-un alt campionat în iarnă. Bogdan Apostu, agentul său, a declarat la ProSport Live că Morar este asaltat cu oferte din Asia.
Vlad era sonsiderat, în urmă cu câţiva ani, un posibil titular al naţionalei României. Impresiona la U Cluj şi la Petrolul, dar s-a stins destul de repede. A intrat într-un con de umbră şi părea că va avea traiectoria multor tineri cu potenţial, care eşuează după câţiva ani în prima ligă. Situaţia nu a stat aşa. În 2017, Hagi l-a luat la Viitorul, i-a dat o şansă, iar Morar a profitat la maxim. A început să marcheze încă de la primele apariţii, iar după 6 luni prindea un transfer în Grecia.
Evoluţiile entuziasmante au continuat şi în campionatul elen. Au fost vizibile până în Asia, iar acum au venit primele oferte. ”Vlad Morar este unul dintre golgheterii din campionatului Greciei şi am oferte din Coreea de Sud pentru el. A demostrat că are valoare, iar în momentul de faţă este un jucător scump pentru România. Vorbim de alţi bani”, a declarat Bogdan Apostu la ProSport Live.
Vlad Morar are 6 goluri şi o pasă decisivă pentru Panetolikos în acest sezon. În stagiunea 2017-2018 a prins 29 de meciuri în tricoul clubului grec, reuşind 9 goluri şi un asist.
Morar are două trofee în palmares: un campionat cu Viitorul (2017) şi o Cupă a României cu Petrolul (2013)