Cu prilejul sărbătorii „Zilele oraşului Şimleu Silvaniei”, Primăria şi Consiliul Local din urbea de la poalele Măgurii Şimleului au organizat competiţia şahistă Cupa „Zilele oraşului Şimleu Silvaniei”, pentru elevi din şcolile gimnaziale. Concursul s-a desfăşurat în Clubul Şcolii Gimnaziale „Silvania”, sâmbătă, 16 iulie 2016, reunind 36 de elevi, fete şi băieţi. S-a jucat în „sistem eliminatoriu”, în urma tragerilor la sorţi individuale. Întrecerile au scos în evidenţă interesul şi cunoştinţele unor elevi pentru „sportul minţii”, fiind însoţiţi de părinţi. Juriul concursului (prof. Lungu Gavril – Şcoala „Silvania” şi Ivan Vasile – instructor de şah) a stabilit că cei mai buni au fost:
– Clasele I-IV: 1. Egri Kriszta (Şcoala „Báthory István”) şi Antoniu Bonţe ( Şcoala „Silvania”); 2. Kira Geiger şi Luca Santavan (ambii de la Şcoala „Silvania”); 3.Mara Geiger şi Mihai Pica (ambii de la Şcoala „Silvania”);
– Clasele V-VIII: 1. Bőti Vivien (Şcoala „Báthory István”) şi Vlad Oros (Şcoala „Silvania”); 2. Cora Aciu (Italia) şi Orosz Balázs (Şcoala „Báthory István”); 3. Köteles Ştefania (Şcoala „Báthory István”) şi Adrian Matiş (Şcoala „Silvania”).
Cel mai tânăr participant a fost Papp Richard (Şcoala „Báthory István”). Aceştia au primit din partea organizatorilor: felicitări, diplome, cupe şi medalii.
Prof. Marin Ştefan