S-a stins din viaţă Iuliu Briscan, un fost campion al României cu Elcond Zalău

Voleiului zălăuan este în doliu, după ce Iuliu Briscan, un fost campion al României cu Elcond Zalău, s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Briscan, care purta tricoul cu numărul 4, a făcut parte din echipa Elcondului care a câştigat titlul de campioană al României în sezoanele 1996 – 1997 şi 1997 – 1998, dar a câştigat şi Cupa României cu formaţia zălăuană, la care a jucat timp de cinci ani. Înainte de a ajunge la Elcond, Briscan a evoluat şi în liga secundă, la Voinţa Zalău.

La câţiva ani după ce şi-a încheiat cariera de jucător, Iuliu Briscan a devenit antrenor de volei la grupele de juniori de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, în perioada în care director era Marin Silaghi.

„E un moment foarte trist. Am rămas şocat când am aflat despre plecarea dintre noi a lui Iuliu Briscan. A plecat prea repede… Mi-a fost coleg, dar şi un prieten foarte bun, am muncit mult împreună. Din păcate, acesta este cursul vieţii şi nu ne putem opune”, a declarat Mircea Abraham, fostul căpitan al echipei naţionale a României, coleg cu Iuliu Briscan la Elcond Zalău.

Fiul lui Iuliu Briscan, Adrian, i-a călcat pe urme, practicând şi acesta voleiul la cel mai înalt nivel din România. A început de la grupele de juniori de la CSS Zalău, iar la nivel de seniori a evoluat la Remat Zalău, Ştiinţa Explorări Baia Mare, SCMU Craiova şi Universitatea Cluj, la ultima echipă fiind şi antrenor secund.

Iuliu Briscan s-a stins din viaţă la vârsta de 59 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

 

 

Leave a Comment