Clasată pe locul şase la finalul sezonului regulat în Divizia A1, echipa de volei a Zalăului a participat sâmbătă în Final-Four-ul Cupei României, cu speranţa că va salva sezonul cu o medalie în această competiţie. SCM Zalău a părăsit, însă, competiţia după disputarea primului meci, cel din semifinale, în care zălăuanii au întâlnit Steaua Bucureşti. După două înfrângeri în faţa „roş-albaştrilor” în campionat, zălăuanii au avut aceeaşi soartă şi sâmbătă, în Cupa României. Echipa pregătită de argentinianul Horacio Dileo a pierdut cu scorul de 0 – 3, zălăuanii contând doar în primele două seturi.
Cele două echipe au mers „cap la cap” în actul de debut, iar Zalăul a a avut 23 – 22 spre final. Steaua a gestionat, însă, mai bine finalul şi s-a impus cu 26 – 24. SCM Zalău a început mai bine parţialul secund, iar la 9 – 5, Steaua a solicitat pentru prima dată întreruperea jocului. Avantajul Zalăului a fost chiar de şapte puncte la un moment dat, 14 – 7, dar în partea a doua au reapărut greşelile. Steaua a restabilit egalitatea la 17, Horacio Dileo solicitând time-out, după care s-a mers „cap la cap”. La 24 – 24, Steaua a punctat prin atacul lui Peţa şi blocajul lui Lopar, câştigând cu 26 – 24. Echilibrul s-a menţinut, din nou, în prima parte a setului trei până la 9. Atacul ratat de Mihălescu, blocajul lui Lopar şi cei doi aşi reuşiţi de Vologa au dus Steaua la 12 – 9, iar Zalăul nu a mai putut reveni până la final, cedând cu 17 – 25.
În celălalt meci al semifinalei, Aracada Galaţi a dispus cu 3 – 1 de SCMU Craiova.
Finala a avut loc duminică seara, între Arcada Galaţi şi Steaua Bucureşti, gălăţenii impunându-se cu 3 – 0 (25 – 19, 25 – 21, 25 – 23), rezultat în urma căruia au câştigat Cupa României.
[…] Clasată pe locul şase la finalul sezonului regulat în Divizia A1, echipa de volei a Zalăului a participat sâmbătă în Final-Four-ul Cupei României, cu speranţa că va salva sezonul cu o medalie în această competiţie. SCM Zalău a părăsit, însă, competiţia după disputarea primului meci, cel din semifinale, în care zălăuanii au întâlnit Steaua Bucureşti. După două înfrângeri în faţa „roş-albaştrilor” în campionat, zălăuanii au avut aceeaşi soartă şi sâmbătă, în Cupa României. Echipa pregătită de argentinianul Horacio Dileo a pierdut cu scorul de 0 – 3, » Mai multe detalii […]