România s-a impus şi în al doilea meci, în faţa Ungariei

Conducerile tehnice ale celor două reprezentative au convenit să joace cinci seturi, „tricolorii” impunându-se cu 4 – 1 în faţa voleibaliştilor maghiari
Naţionala de volei masculin a României a susţinut sâmbătă după-amiaza, la Zalău al doilea meci amical în faţa Ungariei, primul având loc vineri seara, la Şimleu Silvaniei, scorul final fiin 3 – 0 în favoarea naţionalei noastre.
„Tricolorii” pregătiţi de Mariusz Sordyl şi Ovidiu Macarie nu au avut prea mari emoţii nici în duelul de sâmbătă, pe care l-au câştigat cu scorul de 4 – 1, după ce antrenorii celor două echipe au decis să joace cinci seturi, îndiferent de rezultatul final al primelor trei sau patru seturi.
România a pierdut setul de debut, chiar dacă a avut avans de două puncte (8 – 6) la primul time-out tehnic şi de un punct la al doilea (16 – 15). Ungurii au făcut 18 – 20, moment în care selecţionerul Mariusz Sordyl a cerut al doilea timp de odihnă, apoi s-au distanţat pe final la patru puncte (21 – 25).
Nici începutul actului secund nu a fost deloc reuşit pentru „tricolori”, polonezul Sordyl fiind nevoit să ceară primul time-out la 0 – 3. România şi-a revenit însă la timp şi s-a impus cu 25 – 19 în setul al doilea. Aproape acelaşi istoric a avut şi al treila parţial, diferenţa de la final fiind de cinci puncte (25 – 20).
Scorul final în setul patru a fost la fel ca în actul secund, 25 – 19, după 7 – 8 şi 16 – 11 la cele două time-out-uri tehnice.
Setul cinci s-a jucat până la 15, România câştigând la o diferenţă de opt puncte (15 – 7).
„Sunt importante şi rezultatele, dar mai importantă este evoluţia echipei. Azi am făcut un joc mai bun decât ieri. În această formulă nu am avut jocuri până acum şi este îmbucurător că jucăm tot mai bine de la o zi la alta. Mai avem două jocuri săptămâna viitoare cu Ungaria şi pe urmă urmează turneele de calificare. În două săptămâni vom mai pune la punct anumite lucruri şi sperăm ca la turneele din Grecia şi Finlanda să avem o evoluţie cât mai bună”, a declarat la finalul meciului antrenorul secund al României, Ovidiu Macarie.
„Pentru mine a fost prima prezenţă în teren, pentru că am mai fost convocat, dar nu am evoluat fiindcă am avut anuimte probleme medicale. Consider că au fost două meciuri bune. Ne-am antrenat cât am putut mai bine în aceste trei săptămâni. Este o atmosferă bună la echipă şi încercăm să ne omogenizăm cât mai bine. Finlanda cred că are prima şansă la cele două turnee preliminare şi este posibil să ne batem cu Grecia la locul doi”, a declarat Marian Bala, transferat în această vară la Phoenix Şimleu Silvaniei de la SCMU Craiova.
La finalul săptămânii viitoare, cele două reprezentative vor susţine alte două jocuri de verificare, în Ungaria.
România: Stoian, Mihalcea, Gontariu, Tofan, Gheorghiţă, Bala, Gavril – libero. au mai evoluat: Mărieş, Matei şi Pavel. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal), Ovidiu Macarie (secund). Din lot a lipsit libero-ul titular, Adrian Feher, învoit pentru a putea sărbători cu familia botezul fiicei sale, Natalia.

Leave a Comment