Remat Zalău a uitat rapid înfrângerea de la Şimleu

Remat Zalău – Ştiinţa Explorări Baia Mare 3 – 0 (25 – 12, 25 – 14, 25 – 17)

Voleibaliştii de la Remat Zalău au făcut o partidă aproape perfectă sâmbătă seara, pe teren propriu, în faţa echipei Ştiinţa Explorări Baia Mare, căreia i-a administrat un 3 – 0 scurt, toate seturi fiind câştigate la diferenţă mare de scor.
Cu Birău pe centru în locul lui Mihalcea şi cu Mărieş pe postul de libero, în locul lui Feher, acesta din urmă fiind accidentat, echipa zălăuană a început tare încă din startul partidei, având 8 – 4 la primul time-out tehnic, apoi distanţându-se la zece puncte la cel de-al doilea timp tehnic. Finalul a fost unul aşteptat după jocul arătat de cele două formaţii în primul act, 25 – 12 în favoarea campioanei.
Băimărenii au dat semne de revenire în debutul celui de-al doilea set, conducând cu 5 – 2 şi cu 8 – 7 la primul time-out tehnic. Au fost însă opriţi rapid de voleibalişti zălăuani, care nu au mai iertat nimic în partea a doua, câştigând cu 25 – 14.
Şi ultimul parţial s-a încheiat rapid, băimărenii ajungând doar până la 17, după 8 – 7 şi 16 – 10 la cele două time-out-uri tehnice.
„Cel mai important este că am făcut un joc foarte bun azi (duminică, n.r.). Practic aşa ar fi trebuit să jucăm şi până acum, dar eu sper ca azi sa fie un nou început pentru această echipă. Mai avem doua meciuri în campionat, la Dej, etapa următoare şi ultima etapă cu Steaua, acasa plus cele doua jocuri de champions League. Sper să obţinem cât mai mult de la cele patru partide, în special la cele din campionat, iar lucrurile să revină încet la normal”, a declarat secundul Rematului, Ovidiu Macarie.
„Diferenţa din clasament dintre cele două echipe nu era cea reală din punctul meu de vedere. Este clar că Rematul nu traversa o perioada prea fastă, dar am fost conştienţi că nu va fi un meci uşor. Din păcate, noi am jucat foarte prost şi atunci e absolut clar că într-o situatie ca aceasta, în care nu faci preluare sau preluarea este foarte slabă, adversarul profită de toate greşelile şi este mult mai uşor să facă puncte, ceea ce s-a şi întamplat azi. Dacă te pregăteşti cum trebuie – joci cum trebuie, dacă nu, nu poţi decât să ai o evoluţie asemănătoare pregătirii”, este de părere Marius Botea, antrenorul băimărenilor.
Remat Zalău: Andrei Stoian, Şerban Paşcan, Mihai Gheorghiţă, Fabian Birău, Silmar Almeida, Robinson Dvoranen şi Mihai Mărieş – libero. Antrenori: Mariusz Sordyl şi Ovidiu Macarie.
Explorări Baia Mare: Peter Keckemeti, Patriciu Păştean, Robert Ţuţea, Andrei Veber, Vlad Cuciureanu, Akos Hobolth şi Ciprian Tofan (libero). Au mai evoluat: Dragoş Răileanu, Dan Mititelu şi Vlad Negrean. Antrenori: Marius Botea şi Sorin Pop.

One Thought to “Remat Zalău a uitat rapid înfrângerea de la Şimleu”

  1. pop

    nici vorba de accidentare la feher. era clar ca sordyl nu mai poate conta pe ticalosi ca feher. foarte bine a facut, iar rezultatul e unul bun: echipa a jucat f. bine, a aratat pentru prima data ca o echipa, nu a mai fost feher sa puna presiune pe unii jucatori si sa comenteze deciziile antrenorului, bucurie, multumire pe fetele jucatorilor.

Leave a Comment