Răsturnare de situaţie. FK Kraszna (Inter Cizer) nu va juca cu ACSM Codlea în semifinalele Campionatului Naţional

După victoria răsunătoare obţinută sâmbătă, pe teren propriu, 4 – 2 împotriva celor de la CIL Blaj (campioana judeţului Alba), FK Kraszna, care evoluează pentru Inter Cizer în acest campionat, urma să se dueleze în semifinalele Campionatului Naţional cu cei de la ACSM Codlea (campioana Braşovului). Însă, adversara clubului din Braşov din sferturile de finală, ACS Viitorul Şoimuş (campioana judeţului Hunedoara) a depus o contestaţie, acuzând faptul că echipa din Codlea a folosit jucători ce nu aveau drept de joc în meciul respectiv.

Cazul a fost analizat miercuri la Comisia de Disciplină din cadrul FRF, însă din partea clubului ACSM Codlea nu a fost prezentă nici o persoană din conducere. Cel mai probabil, Viitorul Şoimuş va avea câştig de cauză, chiar dacă decizia finală şi oficială va fi luată doar vineri, 14 iunie. În aceste condiţii, echipa din Crasna se va deplasa la Şoimuş, o comună din judeţul Hunedoara, pentru duelul cu Viitorul din localitate.

Viitorul Şoimuş a învins în primul tur al fazei naţionale cu scorul de 2 – 1 formaţia Jiul Rovinari, iar în optimi s-a impus cu 4 – 1 în faţa celor de la ACS Viitorul Arad. În sferturile de finală, Viitorul Şoimuş a cedat cu 0 – 3 în faţa celor de la Codlea.

Partida tur dintre ACS Viitorul Şoimuş şi FK Kraszna (Inter Cizer) este programată sâmbătă, 15 iunie, de la ora 14, pe terenul comunal din Şoimuş, iar returul, în data de 22 iunie, la Crasna.

One Thought to “Răsturnare de situaţie. FK Kraszna (Inter Cizer) nu va juca cu ACSM Codlea în semifinalele Campionatului Naţional”

  1. […] drept de joc în meciul respectiv. Cazul a fost analizat miercuri la Comisia… Articolul Răsturnare de situaţie. FK Kraszna (Inter Cizer) nu va juca cu ACSM Codlea în semifinalele Campio… apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment