Cea de-a doua ediţie a Galei de K1 „Noaptea Cătanelor Negre” a avut loc sâmbătă, la Sala Sporturilor din Bistriţa-Năsăud, printre cei 42 de participanţi numărându-se şi zălăuanul de la Box Club MLG, Paul Mare.
Sportivul pregătit de Virgil Meleg a fost la al doilea meci din acest an, după ce, în luna iunie, a participat la prima gală de box profesionist din Transilvania. Dacă la gala de la Cluj a ieşit învingător, Paul Mare a pierdut meciul susţinut sâmbătă, la „Noaptea Cătanelor Negre”. „Chiar dacă a pierdut, sunt mulţumit de evoluţia lui, fiindcă a făcut un meci bun. Adversarul său a fost mai greu cu 5 kilograme şi are o experienţă vastă”, ne-a precizat antrenorul Virgil Meleg.
În cadrul galei de la Bistriţa-Năsăud au avut loc 18 meciuri, dintre care doar unul de box, cel în care a evoluat Paul Mare, celelalte fiind de K1 şi kickboxing.
La sfârşitul acestei luni, pugilistul zălăuan va participa la o nouă gală de box, ce va avea loc la Salonta. „Chiar dacă nu sunt gale oficiale, încercăm să participăm la cât mai multe meciuri pentru a acumula experienţă”, a mai spus Virgil Meleg.
Sala sporturilor din Bistrita sau din Nasaud?
🙂