Clubul Sportiv Municipal Zalău a avut trei sportivi participanţi la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Box, desfăşurat la Brăila, eveniment la care au fost prezenţi sportivi de la toate cluburile din România. Competiţia a fost organizată la 13 categorii de greutate, începând de la 46 de kilograme, până la plus 80 de kilograme.
Dintre cei trei reprezentanţi ai SCM Zalău, Mario Pop (cat. 50 de kilograme) şi Vlad Pop (categoria 60 de kilograme) au părăsit competiţie după disputarea primelor meciuri, în timp ce Cristian Terec a urcat pe podium la categoria 66 de kilograme.
Sportivul pregătit de Adrian Popuţea şi Ioan Dragoş a obţinut trei victorii clare, câştigând la puncte în faţa unor sportivi din Salonta, Bacău şi Iaşi, în toate victoriile fiind 5 – 0 pentru Cristian Terec. În finală, pugilistul de la CSM Zalău a întâlnit un sportiv de la CSM Brăila, pe Eduard Muşat, în faţa căruia a pierdut la puncte, zălăuanul cucerind astfel medalia de argint şi devenind vicecampion national.
“La categoria lui, Cristian Terec au fost 15 sportivi la categorie, iar adversarul din finală a fost un pugilist valoros. Oboseala şi-a spus cuvântul, dar sun mulţumit de rezultatul obţinut. Anul viitor va fi primul an la tineret pentru Cristian Terec şi nu ne propunem obiective îndrăzneţe”, a declarat Adrian Popuţea.
Pentru secţia de box de la CSM Zalău urmează Campionatul Naţional de Box pentru seniori, eveniment ce va avea loc la Târgu Mureş, iar CSM Zalău va fi reprezentat de Paul Magdaş, care va boxa la categoria plus 91 de kilograme.