Cu trei zile înaintea derby-ului cu FC Zalău, Fotbal Club Hermannstadt a organizat o conferinţă de presă în care şi-a prezentat noile achiziţii dinaintea începerii returului. Noile achiziţii sunt portarul Horaţiu Moldovan, de la CFR Cluj, fundaşul Radu Crişan (Astra Giurgiu), fundaşul Cătălin Pîrvulescu (CSM Râmnicu Vâlcea) şi atacantul Alex Fotescu, de la ACSO Filiaşi.
„Primul nostru joc este cel din deplasare, cu FC Zalău. Zalăul şi-a anunţat intenţia de a promova, etapele a doua şi a treia reprezintă meciuri cu echipe care vor putea utiliza şi jucători din prima ligă, dar suntem încrezători în ceea ce putem obţine din următoarele întâlniri”, a declarat pentru absport.ro Doru Birţ, preşedintele echipei FC Hermannstadt.
Sibienii au un antrenor nou, Eugen Beza, care pare încrezător în îndeplinirea obiectivului, care este promovarea în Liga a II-a.
Jucătorii echipei din Siboiu au promise prime duble din partea conducerii în cazul unei victorii în meciul de vineri, cu FC Zalău.
Echipa sibiană va face deplasarea la Zalău cu o zi înaintea meciului, aşa cum s-a întâmplat în toate deplasările din prima parte a campionatului.
sursa foto: tribuna.ro