Ediția a V-a a Galei Fotbalului Sălăjean s-a desfășurat vineri seara, la Restaurant Transilvania, fiind invitați reprezentanții cluburilor afiliate la Asociația Județeană de Fotbal, reprezentanți ai autorităților locale, oameni politici și foști fotbaliști. După cuvântul de început al președintelui AJF Sălaj, Daniel Sabou, care le-a mulțumit celor prezenți pentru colaborarea începută în 2015, a fost invitat la microfon vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Cristian-Claudiu Bîrsan, care a vorbit despre relația dintre cele două instituții, Consiliul Județean Sălaj acordând în ultimii ani materiale și articole sportive cluburilor afiliate la AJF.
A ținut sa fie prezent la eveniment si Lucian Bode, vicepreședintele Camerei Deputaților și secretarul general al Partidului Național Liberal, care a scos în evidență, printre altele, interesul pe care Federația Română de Fotbal și cluburile din Romania îl au pentru fotbalul juvenil, înființându-se în ultimii ani o serie de Academii la nivel național.
La fel ca in anii anteriori, au fost premiați cei mai buni conducători de club, antrenori si jucători din Liga a IV-a, din Liga a V-a si din campionatele de copii si juniori.
Cel mai bun conducător de club în Liga a IV-a a fost desemnat Robert Goie, de la CS Barcău Nușfalău, în timp ce jucătorul anului a fost votat Ciprian Pavel, de la AS Chieșd. Tot de la echipa din Chieșd a venit și antrenorul anului, Bogdan Bărnuțiu, iar cel mai bun portar este Tudor Mare, de la Ardealul Crișeni. Cel mai bun junior din Liga a IV-a este, în opinia cluburilor, Alex Negru, tot de la echipa din Crișeni.
Jucătorii anului în Liga a V-a au fost votați Daniel Miron-Agronova Dragu (Seria Est) și Codruț Ardelean-Măgura Cehei (Seria Vest). Ovidiu Toma-Unirea Ciocmani (Seria Est) și Răzvan Nicoraș-Gloria Ban (Seria Vest) au devenit conducătorii anului. Cei mai buni portari în 2023 sunt Bogdan Baidoc, de la Năprădeana Năpradea, respectiv Rareș Pop, de la Meseșul Treznea.
AJF Sălaj a premiat și în acest an o parte dintre foștii fotbaliști ai Sălajului, primind diplome: Florin Pop, Paul Georgescu, Emil Terheș, Mircea Cornaci, Mate Gyula, Dinu Moldovan, Valentin Niculăuț, Cătălin Chiș și Flaviu Bărnuțiu.
Nominalizarea celor mai buni conducători și jucători s-a făcut în urma voturilor exprimate de reprezentanții cluburilor, însă, pare cel puțin ciudat faptul că nici de la campioana județeană la seniori, Luceafărul Bălan, nici de la campioana județeană la juniori, FK Kraszna, nu se regăsește niciun nume pe lista prezentată de AJF.
[…] Ediția a V-a a Galei Fotbalului Sălăjean s-a desfășurat vineri seara, la Restaurant Transilvania, fiind invitați reprezentanții cluburilor afiliate la Asociația Județeană de Fotbal, reprezentanți ai autorităților locale, oameni politici și foști fotbaliști. După cuvântul de început al președintelui AJF Sălaj, Daniel Sabou, care le-a mulțumit celor prezenți pentru colaborarea începută în 2015, a fost invitat la microfon vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Cristian-Claudiu Bîrsan, care a vorbit despre relația dintre cele două instituții, Consiliul Județean Sălaj acordând în ultimii ani materiale și articole sportive cluburilor afiliate la AJF. A ținut… Citeste mai mult […]
Bagă-ți dom’Bode un ic la sacoul ăla de „sportiv”.C-areți penibil ! Zău așa.
Și cu ic tot penibil este.
De ce nu a fost premiat și Pașcalău Jibou ?
El își da singur premiu .
Putea sa nu lipsească Bolek de la un așa eveniment? Cum de nu i-au invitat și pe Iohanis, Ciucă, ciolacu, Orbán, câțu, Ursula vor de Lain , etc , ptr ca circul sa fie complet?