Phoenix Şimleu Silvaniei încheie anul pe locul zece

Echipa pregătită de Ovidiu Teuşan a pierdut cu scorul de 1 – 3 ultimul duel oficial din acest an, pe terenul echipei Arcada Galaţi

Phoenix Şimleu Silvaniei a terminat pe locul zece prima parte a campionatului Diviziei A1, poziţie pe care a coborât după înfrângerea suferită în ultima etapă, scor 1 – 3 pe terenul formaţiei Arcada Galaţi. Antrenorul Ovidiu Teuşan a afirmat înaintea partidei că speră ca echipa pe care o conduce să se întoarcă cu cel puţin un punct de la Galaţi, iar şimleuanii au fost la un pas de a câştiga două seturi.
Primul parţial a fost câştigat la o diferenţă de opt puncte, 25 – 17 de formaţia gălăţeană, după ce a condus cu 8 – 3 şi 16 – 10 la cele două întreruperi tehnice.
Începutul actului secund a fost mai disputat, iar gazdele au avut avans de două puncte la prima întrerupere tehnică. Până la cel de-al doilea time-out tehnic, gazdele s-au desprins la şase puncte, iar diferenţa din final a fost de şapte puncte.
Situaţia s-a schimbat în parţialul trei. Chiar dacă au pierdut primele două seturi, şimeuanii nu au dezarmat, având o evoluţie mai bună în actul al treilea. Şimleuanii s-au desprins încă din startul setului, tabela arătând 6 – 2 pentru Phoenix după primele opt mingi. Echipa de sub Măgura a intrat cu avans de trei puncte la prima întrerupere tehnică, iar la cea de-a doua, scorul a devenit 16 – 12.
Voleibaliştii pregătiţi de Ovidiu Teuşan şi-au continuat forma bună şi în final, reuşind să se desprindă la şapte puncte până la sfârşitul setului, când tabela a arătat 25 – 17. Şimleuanii au dat semne că pot obţine mai mult de la acest joc, intrând cu 8 – 4 la prima întrerupere tehnică a celui de-al patrulea set. Evoluţia echipei Phoenix nu a mai fost la fel de bună în continuare, iar pe fondul numeroaselor greşeli făcute de elevii lui Teuşan, gazdele au reuşit să câştige 12 puncte, în timp ce Şimleul a acumulat doar două. Scorul a devenit 16 – 10 la cel de-al doilea time-out tehnic, dar jocul s-a relansat spre final. Phoenix a restabilit egalitatea la 23, dar nu a avut puterea să-şi menţină forma bună până la capăt, Galaţiul câştigând cu 25 – 23.
După rezultatul de la Galaţi, Phoenix Şimleu a rămas cu zece puncte acumulate, urmând ca în prima etapă a returului, programată în 17 ianuarie, să evolueze pe terenul celor de la CS Banatul Caransebeş.
Arcada Galaţi: Bartha, Cristudor, Radovici, Paşcan, Zupanc, Cocişi şi Ghimeş – libero. Au mai evoluat: Martin, Cerşemba, Dumitrache şi Pârvu. Antrenori: Marian Apostu şi Nicu Harabagiu.
Phoenix Şimleu: Moisa, Tofan, Rus, Cuciureanu, Viţelaru, Ţuţea şi Joel Silva – libero. Au mai evoluat: Filip şi Florea. Antrenor: Ovidiu Teuşan
Rezultatele complete din ultima etapă a turului: CSM Bucureşti – Volei Municipal Zalău 1 – 3, Arcada Galaţi – Phoenix Şimleu Silvaniei 3 – 1, Banatul Caransebeş – Ştiinţa Explorări Baia Mare 2 – 3, Tomis Constanţa – Dinamo Bucureşti 3 – 0, VCM LPS Piatra Neamţ – SCMU Craiova 2 – 3, Unirea Dej – Steaua Bucureşti 3 – 0.
Clasament:
1. Tomis Constanţa 11 11 0 33 – 7 31p
2. Volei Municipal Zalău 11 10 1 30 – 8 29p
3. Dinamo Bucureşti 11 8 3 26 – 14 23p
4. SCMU Craiova 11 8 3 28 – 18 22p
5. CS Arcada Galaţi 11 5 6 22 – 23 16p
6. CSM Bucureşti 11 6 5 23 – 21 15p
7. VCM LPS Piatra Neamţ 11 4 7 19 – 25 13p
8. Ştiinţa Expl. Baia Mare 11 4 7 18 – 26 13p
9. Unirea Dej 11 3 8 15 – 24 12p
10. Phoenix Şimleu Silvaniei 11 4 7 14 – 26 10p
11. Banatul Caransebeş 11 2 9 16 – 29 9p
12. Steaua Bucureşti 11 1 10 8 – 31 5p

One Thought to “Phoenix Şimleu Silvaniei încheie anul pe locul zece”

  1. Anonim

    Ii urez sarbatori fericite asa-zise jurnaliste, Daniela Elena Fizesan Chisbora, careia i-au esuat toate incercarile de a deveni asistent medical de renume in Qatar. Este cea care se ocupa cu raspandirea unor zvonuri malitioase la adresa tuturor celor care nu au pus botul la fatarnicia ei de “intelectuala” (de exemplu povestile vanatoresti ale senatorului PSD, Gheorghe Pop bijuteriile viceprimaritei de Zalau, Daniela Cota sau averile liderilor noului PNL Salaj, Radu Capilnasiu si Lucian Bode)!!

    In 2009, Daniela Elena Fizesan Chisbora incerca cu disperare sa dea de vedetele Intact, citez: Zi-mi cum pot sa iti trimit o fotografie cu subprefectul de Salaj, Onorica Abrudan, cica fosta membra PDL, care in timpul serviciului face campanie pentru Bascosu’? In Zalau s-a facut si o campanie in scoli, cica de informare, sub egida prefecturii, prin care elevii dintr-un liceu au fost invatati cum sa voteze. Ghici cine au fost ? Alt subprefect PDL, Claudiu Barsan, impreuna cu directorii PDL de la Casa Judeteana de Pensii Salaj, Anamaria Pernes, si directorul AJOFM Salaj, Romeo Sarca. De asemenea, prefectul Andrei Todea misuna prin judet la ceas de seara. Tot pentru campania lui Base…, desigur. Sper sa vezi mesajul. (ciutacu.ro/articol/asaltul-grotesc-al-termitelor-portocalii/, mircea-badea.ro/blog/replica/comment-page-8/)

Leave a Comment