Sala de sport a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău a găzduit duminică ediţia a XIII-a a „Cupei Zalăului” la karate shotokan, eveniment organizat de Clubul Sportiv Omega din Şimleu Silvaniei, Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj în colaborare cu Clubul Sportiv Dani-San Zalău.
Evenimentul a reunit peste 70 de karateka de la cluburi din Bihor, Satu Mare, Maramureş şi Sălaj, care s-au întrecut în proba de kumite individual.
Aşa cum era de aşteptat, cea mai numeroasă delegaţie a fost cea sălăjeană, fiind compusă din 39 de sportivi de la CS Dani-San Zalău, CS Omega Şimleu Silvaniei cu secţiile din Jibou, Crasna şi Şimleu Silvanieişi Cercul de Karate de la Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei. 36 dintre sportivii sălăjeni au obţinut clasări pe podium la finalul concursului, iar o mare parte dintre aceştia sunt pregătiţi de antrenorul Dan Chiş, instructorul CS Dani-San Zalău.
La feminin, au obţinut medalii Maia Pop, Bartha Alexandra, Ariana Dalea, Daria Făgăraşi, Daciana Făgăraşi, Larisa Borbe, Geanina Toma, Denia Făgăraşi, Ştefania Coste, Tania Pop, Paula Radu, Bianca Tătar şi Andreea Chende.
La masculin au fost medaliaţi 21 de sălăjeni: Erik Sava, Mihail Chiş, David Cosma, Marius Cherecheş, Călin Baidoc, Nagy Robert, Alexandru Domuţa, George Goron, Alex Flore, Cătălin Dragoş, Banyai Gergo, Andrei Chiş, Darius Goron, Rareş Pop, Alexandru Chende, Sergiu Gombaşi, Marius Ilinca, Laur Lupuţ, Andrei Creţ, Robert Păcurar, Sorin Hălmăjan şi Raul Maier.
„Cupa Zalăului” a fost ultima verificare înaintea Campionatului European de Karate Shotokan, programat în perioada 23 – 25 octombrie, la Istambul.