Baza Sportivă de tenis de câmp de lângă Sala Sporturilor a găzduit în perioada 15 – 18 august o nouă ediţie a Memorialului „Gheorghe Schmidt”, turneu de categoria I, rezervat copiilor şi juniorilor. Sălajul a fost reprezentat de tenismeni de la Clubul Sportiv Municipal Zalău Palatul Copiilor din Zalău şi CS Pro Tenis Şimleu Silvaniei, iar pe lângă aceştia au mai fost prezenţi sportivi din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Satu Mare, Bistriţa, Timişoara, Oradea, Cluj şi Bucureşti.
CSM Zalău a avut nouă reprezentanţi, iar şapte dintre sportivii pregătiţi de Constantin Carp au reuşit să urce pe podium. Andrei Brisc s-a situat pe primul loc la categoria 16 ani, după ce l-a învins în finală cu scorul de 6 – 1, 6 – 0 pe timişoreanul Lucas Neagu. Mara Ruzici a ocupat poziţia secundă la categoria 18 ani, înregistrând două victorii şi o îngrângere. Tenismena zălăuană a câştigat cu 6 – 2, 6 – 0 disputa cu orădeanca Tania Negrău şi cu scorul de 6 – 1, 6 – 1 meciul cu Alexandra Pandrea de la Palatul Copiilor Zalău. A pierdut, însă, duelul cu orădeanca Denisa Cherecheş, scorul final fiind 3 – 6, 1 – 6. Tot la categoria 18 ani, dar la masculin, Vlad Gora şi Banto Cristian s-au clasat pe locul trei. Aceeaşi poziţie a fost ocupată şi de Eric Verdeş la categoria 12 ani. Pe poziţia a treia s-a situat şi Alexandra Olaru la categoria 16 ani. CSM Zalău a avut reprezentanţi pe podium şi la dublu, cuplul format din Eric Verdeş şi Flaviu Ianc clasându-se pe locul întâi la categoria 12 ani.
De la Palatul Copiilor din Zalău, cele mai bune rezultate le-au obţinut Raul Ciupe la categoria 18 ani şi Ioana Lung la categoria 10 ani, ambii clasându-se pe primul loc. Ciupe a obţinut trei victorii în tabloul final, învingându-i pe rând pe Balogh Eduard (CS TC Baia Mare) cu 4 – 6, 6 – 0, 6 – 2, pe Banto Cristian (CSM Zalău) cu 6 – 1, 6 – 1 şi pe Vlad Gora (CSM Zalău) cu 6 – 2, 6 – 0. Ioana Lung a avut două adversare în tabloul final, câştigând în faţa orădencei Bianca Chindlea şi a băimărencei Alexandra Puşcaş.
„A fost un turneu reuşit, cu participare destul de numeroasă, iar rezultele sunt bune, unele chiar foarte bune. Supriza a produs-o cuplul format din Verdeş şi Ianc, care s-au clasat pe primul loc la categoria 12 ani”, a declarat Constantin Carp, antrenorul de la CSM Zalău.
Câştigătorii au primit la finalul competiţiei cupe şi diplome din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sălaj.